Regele Charles al III-lea a glumit pe seama „degetelor cârnăciori” într-un film despre încoronarea sa. VIDEO

regele charles
Getty

Regele Charles al III-lea a făcut o glumă despre „degetele (sale) ca nişte cârnăciori„ - un subiect ce a atras o imensă atenţie mediatică şi multe meme-uri pe internet în ultimii ani.

Gluma a fost făcută într-un film documentar ce prezintă culisele pregătirilor făcute de familia regală britanică pentru încoronarea sa, informează AFP.

Atunci când fiul lui cel mare, prinţul William, se chinuia să încheie nasturii uneia dintre robele sale ceremoniale, regele Charles i-a spus să nu-şi facă griji deoarece nu are "degete ca nişte cârnăciori" aşa cum are el, a declarat suveranul de 74 de ani în faţa camerelor de filmat, citat de BBC.

Tabloidele britanice au publicat numeroase articole pe această temă, care au variat de la lungi editoriale explicative până la texte mai amuzante, concentrându-se asupra degetelor lui Charles în zilele care au precedat ceremonia istorică de la începutul acestui an.

Citește și
Cine este „persoana anului 2023”. I-a detronat pe Vladimir Putin, Barbie și regele Charles al III-lea
Cine este „persoana anului 2023”. I-a detronat pe Vladimir Putin, Barbie și regele Charles al III-lea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Unele dintre ele au inclus chiar şi păreri ale unor medici, care au fost invitaţi să se pronunţe dacă există un motiv real de îngrijorare cu privire la degetele dolofane ale noului monarh. Speculaţiile au variat de la edeme şi artrită până la infecţii şi alergii.

Căutările pe internet care au vizat expresia "degete ca nişte cârnăciori" au atins cote maxime în perioada premergătoare ceremoniei de încoronare ce a avut loc pe 6 mai în Regatul Unit, potrivit datelor publicate de Google Trends.

Documentarul de 90 de minute, care a beneficiat de acces în zone private ale reşedinţelor regale pentru a surprinde aspecte din primul an de domnie al noului suveran după moartea reginei Elisabeta a II-a în 2022, urmează să fie difuzat a doua zi după Crăciun, sau Boxing Day, aşa cum este numită această sărbătoare publică din Marea Britanie.

Filmul conţine şi o scenă cu Justin Welby, arhiepiscopul de Canterbury şi liderul spiritual al comunităţii anglicane din întreaga lume, care şi-a uitat replicile în timpul unei repetiţii.

"Am o memorie care este probabil la fel de bună ca a câinelui nostru Cocker Spaniel - cu alte cuvinte zero", a spus Justin Welby, referindu-se la faptul că uitase cuvintele pe care trebuia să le rostească în timpul ceremoniei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Membrii Familiei Regale britanice au făcut publice imaginile de pe felicitările de Crăciun. GALERIE FOTO
Membrii Familiei Regale britanice au făcut publice imaginile de pe felicitările de Crăciun. GALERIE FOTO

Membrii Familiei Regale britanice au făcut publice imaginile de pe felicitările lor de Crăciun, Regele Charles al III-lea alegând o fotografie de la încoronarea din acest an, scrie BBC.

Cine este „persoana anului 2023”. I-a detronat pe Vladimir Putin, Barbie și regele Charles al III-lea
Cine este „persoana anului 2023”. I-a detronat pe Vladimir Putin, Barbie și regele Charles al III-lea

Prestigioasa revistă Time a desemnat-o pe cântăreața americană Taylor Swift „persoana anului 2023”.

Gestul surprinzător făcut de Regele Charles, la câteva zile după ce premierul britanic l-a umilit pe omologul grec | FOTO
Gestul surprinzător făcut de Regele Charles, la câteva zile după ce premierul britanic l-a umilit pe omologul grec | FOTO

Regele Charles a purtat o cravată cu steagul Greciei, la doar câteva zile după ce prim-ministrul britanic Rishi Sunak a anulat o întâlnire cu omologul său în contextul disputei diplomatice cu privire la Sculpturile Partenonului.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.