Reacţia unei mirese când soţul îi dezvăluie un detaliu din trecut, imediat după ceremonie. VIDEO

cuplu

O tânără care s-a căsătorit în cadrul unui reality show, "A Married at First Sight star", a avut parte de un moment inedit din partea celui care i-a devenit soţ. Mărturisirea bărbatului a lăsat-o fără replică.

În ultimul episod din cadrul emisiunii, Luke, în vârstă de 30 de ani, realizează că o cunoaşte pe tânăra care se îndrepta spre altar. Formatul show-ului presupune că viitorii miri să nu se cunoască până în ziua nunţii.

"Stăteam acolo cu noua mea soţie şi mă gândeam de ce nu mă recunoaşte", a povestit Luke.

Luke şi Kate se întâlniseră cu ceva timp în urmă, la un "speed dating". Kate nu l-a recunoscut însă.

Citește și
Barbat casatorit cu o holograma
Povestea bărbatului care s-a căsătorit cu o hologramă. „Chiar ne iubim”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Imediat după ceremonia religioasă, Luke a decis că trebuie să îi spună soţiei sale că se cunosc. Într-un final, bărbatul i-a spus miresei că o cunoaşte atât pe ea, cât şi pe prietena ei Megan.

"Nu sunt sigur, dar oare am cunoscut-o pe prietena ta Megan acum ceva vreme?", a început Luke discuţia.

Surprinsă de întrebare, Kate i-a răspuns: "O cunoşti pe Megan?"

"Da, o cunosc. A participat la un eveniment pentru cupluri", a răspuns mirele.

Abia în acel moment Kate şi-a amintit de el. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O vloggeriță de 24 de ani se va căsători cu o femeie de 61 de ani. Ce spune despre relație
O vloggeriță de 24 de ani se va căsători cu o femeie de 61 de ani. Ce spune despre relație

Julia Zelg, o vloggeriță în vârstă de 24 de ani, a anunțat pe Instagram că se va căsători cu iubita sa Eileen, în vârstă de 61 de ani.

Povestea bărbatului care s-a căsătorit cu o hologramă. „Chiar ne iubim”
Povestea bărbatului care s-a căsătorit cu o hologramă. „Chiar ne iubim”

Akihiko Kondo, un bărbat de 35 de ani care locuiește în suburbia metropolei Tokyo, a stârnit controverse după ce s-a căsătorit cu o păpușă modelată după celebra hologramă Hatsune Miko.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.