Oscar 2019. Dineul nominalizaților, într-un hotel din Beverly Hills. Noile reguli ale galei

×
Codul embed a fost copiat

Actori, regizori, producători, scenarişti şi tehnicieni care au lucrat la peliculele nominalizate la Oscar şi-au dat luni seară întâlnire într-un hotel din Beverly Hills, pentru tradiţionalul dineu care precede mult aşteptata gală din 24 februarie.

Participanţii au primit indicaţii să zâmbească larg pentru fotografia de grup. Apoi, fiecare a primit un certificat de nominalizat.

Dineul le-a oferit organizatorilor ocazia să-i informeze pe nominalizaţi cu privire la noile reguli ale galei. Ceremonia trebuie să dureze trei ore fix, aşa că norocoşii serii au doar 90 de secunde la dispoziţie să-şi susţină discursul, luând în calcul aplauzele şi drumul până la scenă.

Nicio lămurire nu a venit însă pe un subiect de mare interes: cine va fi amfitrionul, dacă vor fi unul sau mai mulţi sau chiar niciunul.

Asta după ce actorul Kevin Hart a renunţat la rolul de gazdă din cauza unor mesaje anti-homosexuali postate pe internet în urmă cu mai mulţi ani.

Citește și
oscar 2019, nominalizari oscar 2019, filme 2019
Premiile Oscar 2019. Au fost anunțate nominalizările pentru cele mai bune filme
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Marii absenți de la nominalizările la Oscar.
Marii absenți de la nominalizările la Oscar. "Toată lumea este şocată de această omisiune"

Cum se întâmplă de obicei, după anunţarea nominalizărilor la Oscar, criticii şi cinefilii comentează nu atât lista propriu-zisă, cât absentele surprinzătoare.

Premiile Oscar 2019. Au fost anunțate nominalizările pentru cele mai bune filme
Premiile Oscar 2019. Au fost anunțate nominalizările pentru cele mai bune filme

Lungmetrajul "Roma", regizat de Alfonso Cuaron, se numără printre peliculele care au fost nominalizate marţi la premiul Oscar la categoria cel mai bun film străin.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.