O nouă șansă pentru antreprenori în Imperiul Leilor: „Ești exact exemplul de la care generații multe au de învățat”

imperiul leilor
Pro TV

Săptămâna trecută, porțile celui mai așteptat show destinat antreprenorilor și celor care vor să înțeleagă lumea de business s-au deschis încă o dată.

Locul perfect pentru cei care se gândesc la viitor și lucrează deja în prezent, pentru cei care sunt deciși să-i convingă pe investitori că merită o șansă, Imperiul Leilor, revine în această seară cu o nouă ediție, de la ora 21:30, pe PRO TV!

Cei opt Lei vor avea multe întrebări pentru antreprenori și vor analiza fiecare detaliu înainte să decidă dacă vor să facă o finanțare. Cum în joc sunt chiar banii lor, la finalul fiecărui moment în care se va bate palma pentru o afacere, Investitorii și echipele lor specializate vor începe toate verificările de business pentru a certifica informațiile prezentate.

Mircea Căpățînă (Marketing Guru), Cristina Bâtlan (Antreprenor în serie), dr. Wargha Enayati (Doctor în afaceri de bine) și Răzvan Raț (Jucător la profit) și-au ocupat locurile. Dragoș Petrescu (Veteranul Imperiului), Daniel Mischie (Omul de fier al ospitalității), Felix Pătrășcanu (Investitor de cursă lungă) și Dan Șucu (Business Titan) vor continua să se rotească, ca și în primul episod.

O tânără antreprenoare care a muncit la visul ei, de la vârsta la care alții se bucurau de anii facultății, va reuși să atragă atenția Leilor și-l va face pe Mircea Căpățînă să-i spună: ”Când văd că la 20 de ani ai început, te felicit. Pot să spun că deja ai câștigat. Ești exact exemplul de la care generații multe au de învățat”. Cu ce idee vine, dar și ce oferte va primi de la Investitori, aflăm în curând.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tot în această seară, în Imperiu va intra și un concurent din Republica Moldova. Lucrează de la 10 ani și are o motivație puternică: până la 30 de ani vrea să fie milionar. ”Sunt bine, sunt isteț, vreau să intru în scenă”, va declara el înainte de a cere 500.000 de euro de la Lei. Oare are o idee bună și un plan de afaceri coerent? Descoperim în câteva ore.

Leii sunt pregătiți! Antreprenorii sunt gata să-și prezinte planurile. Noul sezon Imperiul Leilor continuă în această seară, de la ora 21:30, pe PRO TV și VOYO!  

Imperiul Leilor – Investește în tine!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.