Începe MasterChef: „O să fac infarct, o să fiu primul concurent care moare, în direct, la televizor”

MasterChef
StirilePROTV

Chef Joseph Hadad, Chef Foa și Chef Radu Dumitrescu se întorc, miercuri seara, la PRO TV, cu MasterChef și sunt pregătiți să ofere o șansă pasionaților de gastronomie.

Și cum nu oricine poate ajunge în bucătăria MasterChef, concurenții trebuie să fie atenți la felul în care prepară ingredientele, să treacă peste emoții, să se încadreze în timp și, nu în ultimul rând, mâncarea să aibă gust și să-i facă pe cel puțin doi dintre chefi să aprecieze preparatul lor. Doar așa pot primi un șorț și oportunitatea de a merge în următoarea etapă a competiției.

Deși au încredere în preparatul lor și sunt convinși că farfuria pe care au făcut-o poate lăsa gura apă oricui, presiunea pe care o simt concurenții în fața chefilor îi face să se îndoiască chiar și de cele mai sigure gânduri ale lor. „L-am văzut că a luat șervețelul în mână și am zis: Doamne, te rog să nu arunce preparatul că mor aici! O să fac infarct, o să fiu primul concurent care moare, în direct, la televizor”, va spune una dintre participante. „Doamne, de ce nu-i mami lângă mine, să mă țină de mână?!”, spune, plin de emoții, un bărbat, în timpul jurizării.

Vor și concurenți care vor încerca să-i sfideze pe chefi, dar vor afla imediat ce înseamnă asta.

„Vezi tu, atitudinea spune totul, nu uita! Diferența dintre mine și tine este că eu respect mâncarea, de aia eu sunt aici” , îi va spune Radu Dumitrescu unui concurent care va reuși să-i enerveze pe chefi.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Miercuri seara vom afla și povestea unui bărbat care a pierdut ce avea mai de preț, dar a găsit puterea de a merge mai departe și spune că timpul petrecut în bucătărie îl ajută să treacă mai ușor peste drama pe care a suferit-o.

„Să știi că noi avem ceva în comun – și soția mea a decedat acum 13 ani. Eu știu ce simți tu, în sufletul tău”, îi va spune Chef Joseph Hadad.

Prima ediție este disponibilă acum pe VOYO! Emisiunea poate fi vizionată înaintea difuzării la TV.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cel mai cunoscut show culinar începe la PRO TV și pe VOYO! Un nou sezon MasterChef România debutează pe 12 ianuarie
Cel mai cunoscut show culinar începe la PRO TV și pe VOYO! Un nou sezon MasterChef România debutează pe 12 ianuarie

Provocări culinare, invitați speciali, tensiuni, momente pline de suspans și farfurii spectaculoase! 

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.