Eddie Redmayne: Interpretarea personajului trans din filmul «The Danish Girl» a fost o greşeală

Eddie Redmayne

Actorul britanic Eddie Redmayne, căştigător al premiului Oscar, a declarat că interpretarea personajului trans din filmul „The Danish Girl” a fost o greşeală, scrie Variety.

 

Bazat pe evenimente reale, Redmayne a interpretat una dintre primele persoane din lume care a suferit o operaţie de schimbare de sex în filmul regizat de Tom Hooper.

Redmayne, care a câştigat în 2015 premiul Oscar pentru „cel mai bun actor” cu rolul omului de ştiinţă Stephen Hawking în „The Theory of Everything”, a fost nominalizat la aceeaşi categorie un an mai târziu pentru „The Danish Girl”. Au exista la acea vreme cereri ca rolul să fie interpretat de un actor transexual.

„Nu, nu aş mai accepta acum. Am făcut acel film cu cele mai bune intenţii, dar cred că a fost o greşeală”, a declarat Redmayne pentru The Sunday Times. „Cea mai mare discuţie despre frustrările din jurul distribuţiei a fost din cauză că mulţi nu au avut loc la masă. Trebuie să existe un prag, altfel vom avea tot timpul astfel de dezbateri”, a adăugat Redmayne, scrie news.ro.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Actorul apare în prezent alături de Jessie Buckley într-o nouă producţie a „Cabaret” la London’s Playhouse Theatre. Actorul îl interpretează pe The Emcee, maestru de ceremonii, un rol care a fost jucat de mai multe ori de actori LGBTQ+ de la prima premieră pe Broadway în 1966.

„Dintre toate personajele pe care le-am citit, acesta sfidează încadrarea. Aş ruga oamenii să vină să vadă înainte de a judeca”, a afirmat Redmayne pentru The Sunday Times.

Actorul apare şi în franciza „Fantastic Beasts”, în cel mai recent film „Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore”, care va fi lansat în 2022. Daniel Radcliffe, Rupert Grint şi Emma Watson se vor alătura cineastului Chris Columbus şi celorlalţi membrii ai distribuţiei din cele opt filme ales seriei „Harry Potter” pentru prima dată în „Harry Potter 20th Anniversary: Return to Hogwarts”, o retrospectivă specială HBO Max care va sărbători a 20-a aniversare de la primul film al francizei - „Harry Potter and the Sorcerer’s Stone”.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.