Adevărul despre viața lui Britney Spears. Tatăl ei ar fi forțat-o ani la rând să ia medicamente psihiatrice

×
Codul embed a fost copiat

Starul pop Britney Spears a vorbit, pentru prima dată, într-o audiere în fața instanței, despre tutela juridică sub care a fost plasată de 13 ani.

Și-a acuzat tatăl, care este tutorele ei legal din 2008, că i-a controlat viața în modul cel mai abuziv cu putință. O sută de mii la sută, după cum a spus Britney. L-a acuzat că i-a interzis să aibă mai mulți copii și a hotărât să-i fie administrate medicamente psihiatrice împotriva voinței ei.

Problemele artistei au început în 2007, după ce a divorţat şi a pierdut custodia copiilor. A urmat de atunci o lungă perioadă de depresie. Și Britney a fost fotografiată de paparazzi în ipostaze mult gustate de presă de scandal - umblând desculţă într-o benzinărie sau când se rădea singură pe cap.

Jamie Spears, tatăl lui Britney Speras a fost numit de justiție tutorele ei legal în 2008, după ce vedetă a fost internată în spital cu temeri în privința sănătății ei mentale.

"Vreau să se încheie această tutelă fără să fiu evaluată. Merit să am o viață!", i-a spus Britney judecătoarei, în cursul unei emoționante mărturii, prin video conferință.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Spears, în vârstă de 39 de ani, mamă a doi copii, a mai spus că a vrut să se mărite cu prietenul ei și să mai aibă un copil, dar tutela nu i-a permis asta. L-a acuzat pe tatăl ei care îi este tuturor că i-a interzis îndepărtarea steriletului, astfel încât să poată rămâne însărcinată.

A mai spus că i s-a administrat, împotriva voinței sale, litiu - un tratament psihiatric comun pentru tulburările bipolare. Și astfel a ajuns să nu mai aibă mintea limpede și să nu mai poată purta o conversație.

„Tutela aceasta mi-a făcut mai mult rău decât bine”, a insistat Britney. „Nu sunt fericită. Nu pot să dorm, Sunt atât de furioasă încât plâng în fiecare zi.”

Judecătoarea de la tribunalul din Los Angeles i-a mulțumit pentru "cuvintele curajoase", dar nu a tranşat în vreun fel cazul. Și urmează, probabil un lung proces în justiție până să fie luată, eventual, o decizie privind încheierea tutelei.

Adam Streisand, avocat: „A fost o eroare judiciară. A fost privată de drepturile ei. Și asta mai ales pentru că nu a avut pe nimeni care să o susţină în instanţă. Dacă ne amintim de prima audiere, judecătoarea l-a întrebat (pe avocatul din oficiu) ce crede Britney despre această tutelă, iar el a răspuns: "Onorată instanță, ea este ca un pacient în comă, care nu poate nici măcar să semneze un act în care să declare ce vrea." Acum, Britney a scos totul la iveală.”

Apăruseră de mulți ani speculații despre soarta lui Britney, captivă în acest aranjament de tutelă, cu fanii care cercetau fiecare postare pe rețelele sociale în căutare de indicii.

Zeci de fani dintr-o așa-numită mișcare "Libertate pentru Britney" s-au adunat în fața tribunalului, chiar dacă vedeta nu a fost prezentă, fizic, acolo.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Britney Spears cere în instanță încheierea tutelei „abuzive”: „Sunt traumatizată. Îmi vreau viaţa înapoi”
Britney Spears cere în instanță încheierea tutelei „abuzive”: „Sunt traumatizată. Îmi vreau viaţa înapoi”

Cântăreaţa americană Britney Spears a cerut judecătorului, miercuri, să pună capăt tutelei „abuzive”, care i-a marcat viaţa în ultimii 13 ani, şi l-a denunţat pe tatăl ei pentru controlul exercitat asupra vieţii ei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.