(P) Surprinde-ți familia sau prietenii la focul unui șemineu de exterior cu adevărat magic

semineu

Pentru a experimenta seri relaxante și clipe de neuitat alături de familie, prieteni sau de persoana dragă în intimitatea grădinii sau terasei tale de la casă sau chiar și pe balconul apartamentului de la bloc.

 

Specialiștii în materie de soluții de încălzire alternativă de la Pefoc, vă prezintă o gamă de seminee speciale de exterior. Funcționând pe bază de bioethanol, gaz, GPL sau peleți, cu ajutorul acestora te poți bucura de povești nesfârșite, în aerul curat de afară.

Șemineul pe gaz sau GPL

Sunt ideale într-un cadru festiv sau pe terasa unui restaurant, conferind o notă de eleganță în timpul unei petreceri sau în timpul servirii mesei. Sunt disponibile în variante moderne de culoare albă sau neagră, fiind dispuse cu panouri negre și laterale din sticlă. Modelul cu GPL este prevăzut cu spațiu special în partea inferioară pentru a masca într-un mod decorativ, butelia inestetică. Unul dintre avantajele principale este constituit de faptul că, în timpul arderii, nu produc zgomot, miros sau fum, nefiind astfel nevoie de un burlan soba pentru evacuare.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Șemineul de exterior pe bioethanol

În oferta profesioniștilor sibieni de la Pefoc, șemineul de exterior pe bioethanol, cunoscut și sub denumirile de bioșemineu sau semineu fals este prevăzut să ardă cu flacără adevărată datorită gelului ecologic turnat în rezervorul special. Disponibile într-o varietate largă de mărimi, forme și culori, sunt ușor de întreținut și extrem de versatile, putând fi montate inclusiv pe o masă în aer liber sau direct pe gazonul din curte. Pot genera clipe de poveste, efect generat de arderea ambientală a flăcărilor, fără efectele disconfortante ale fumului sau ale mirosului neplăcut. Un bioșemineu poate fi accesorizat în funcție de preferințele fiecăruia, prin aplicarea de pietre decorative din sticlă, imitație de jar sau lemne ceramice ce împrumută din aspectul lemnelor veritabile, toate acestea bucurându-se de o toleranță sporită la temperaturi înalte. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest tip de combustibil, bioethanolul este 100% ecologic, provenind dintr-o sursă regenerabilă prin fermentarea componentelor de zahăr și amidon din plante. Astfel, datorită compoziției sale naturale arderea este curată și generează vapori de căldură, apă și dioxid de carbon, contribuind în același timp și la îmbunătățirea calității aerului.

Șemineu de exterior pe peleți Torch

Montat afară, acest model de șemineu pe peleți reușește să creeze o experiență inedită de relaxare, asigurând și căldura ambientală în timpul serilor mai răcoroase pe care încercăm să le prelungim cât mai târziu în noapte, înconjurați de familie sau prietenii dragi. Șemineul de exterior pe peleți Torch, poate fi accesorizat cu lemne ceramice sau pietre decorative și se potrivește perfect, atât în grădina de acasă, cât și în restaurantele elegante cu terasă exterioară. Bucurându-se de posibilitatea ancorării direct în podea, șemineul de exterior Torch, funcționează pe bază de peleți cu diametrul de 6 mm, într-un rezervor cu capacitatea de 5 kg, ce permite o ardere îndelungată de până la 4 ore, fără întrerupere.

Dacă și pe tine te atrage ideea achiziționării unei astfel de soluții inedite de încălzire și decor, experții de la Pefoc.ro îți stau la dispoziție cu cele mai bune sfaturi, sugestii și consultanță specializată pentru amenajarea locuinței sau afacerii tale. În oferta acestora mai poți găsi o gamă nelimitată de soluții de încălzire și accesorii, începând de la modele de termoșemineu pentru randament superior și până la șeminee clasice pe lemne sau sobe moderne, potrivite pentru toate preferințele și bugetele fiecăruia în parte.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.