(P) Cum să alegi cele mai bune nivele laser

(P) Cum să alegi cele mai bune nivele laser

Nivela laser este un instrument de lucru extrem de util și, se poate spune, esențial pentru lucrările mai mari din domeniul construcțiilor, dat fiind că permite proiectarea foarte precisă a nivelului.

Acesta funcționează pe baza unui fascicul de lumină care servește drept linie de vedere pe perete. Oricare ar fi natura și tipul lucrării pe care o ai de realizat, este important să dai nivelul corect, atât pe verticală, cât și pe orizontală. Așadar, utilizarea unui astfel de dispozitiv este extrem de precisă și eficientă, însă cum alegi dispozitivul potrivit pentru ceea ce urmează să faci? Iată câteva informații importante în acest sens.

Tipuri de nivele laser

 

Există mai multe tipuri de nivele laser, dar și diverse accesorii pe care le poți adăuga acestuia pentru a obține mai multe funcționalități. Alegerea tipului potrivit se face în funcție de tipul de lucrare pe care urmează să o faci. În acest sens, există nivele laser punct, transversale, liniare și rotative. Primele trei se folosesc mai ales pentru lucrări interioare, când este vorba de distanțe de până la 20 sau 50 de metri, în timp ce ultimul tip menționat se folosește pentru lucrări mai complexe, interioare sau exterioare, având o distanță de proiecție de până la 50 sau chiar 100 de metri.

Caracteristici de luat în considerare în alegerea unei nivele laser

 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Atunci când vrei să alegi o nivelă laser potrivit, trebuie să ții seama de anumite caracteristici printre care precizia dispozitivului, distanța de proiecție, respectiv accesoriile pe care le poți adăuga pentru a obține funcții utile.

Precizia este un criteriu extrem de important. Aceasta se referă la grosimea fasciculului laser pe metru liniar de fascicul și este exprimată în nanometri pe metru. Lungimea de undă determină acuratețea nivelului laser – cu cât este mai mică măsurarea, cu atât este mai mare distanța de vizibilitate a razei laser și mai precisă.

Distanța de proiecție este un alt aspect important, deoarece semnele verticale, cele orizontale și cele unghiulare se materializează mai ușor. Raza de acțiune a unei nivele laser este în general de la 15 până la 50 de metri pentru cele de interior, cele pentru exterior ajungând și la 100 de metri.

În ceea ce privește accesoriile pe care le poți adăuga, acestea pot fi foarte utile, atât pentru un confort sporit, cât și pentru o eficiență mai bună. De exemplu, telescopul este foarte practic pentru lucrări pe lungimi mari, iar o pereche de ochelari de vedere cu laser este utilă pentru a vedea mai bine fasciculul atunci când trebuie să lucrezi în exterior.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.