(P) 4 greșeli de evitat înainte să începi construcția casei tale

constructie
StirilePROTV

Construcția unei case implică un proces de lungă durată și suficient de laborios. Chiar înainte de a vedea turnată fundația casei, ai de luat niște decizii importante.

Pentru a demara așa cum se cuvine construcția mult visatei locuințe, te sfătuim să eviți 4 greșeli esențiale.

De multe ori din dorința de a reduce din cheltuieli, au loc niște compromisuri care pe termen lung pot însemna de fapt cheltuieli mult mai mari. Alege înțelept și nu evita să te consulți cu specialiștii!

1. Lipsa arhitectului

 

Cu siguranță vrei să faci cât mai multe economii. Ridicarea unei case este costisitoare, prin urmare te gândești de unde poți să mai tai din cheltuieli. Sfatul este să nu renunți la a plăti un arhitect, este o investiție care îți va aduce numeroase avantaje. El este specialistul care te va ajuta să ridici casa pe care ai visat-o, care să îndeplinească cerințele și dorințele tale și ale celorlalți membri ai familiei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe lângă arhitect, vei mai avea nevoie de un inginer structurist pentru proiectul de rezistență al casei, dar și de un inginer de instalații. A lucra cu specialiști înseamnă de fapt, în cele din urmă, economie de timp și bani.

2. Amânarea autorizațiilor și avizelor

 

Bineînțeles că nu îți place birocrația, însă construcția unei case implică obținerea mai multor autorizații, pe care ar fi bine să nu le lași să se acumuleze. Primul act cu care vei începe procesul este certificatul de urbanism. Acesta este emis de primărie prin intermediul Biroului de Urbanism. Apoi va trebui să obții autorizația de construire a casei. Documentația este de fapt cu mult mai amplă decât te aștepți la început.

Este important însă să te documentezi în detaliu despre toate aceste hârtii și dosare pe care va trebui să le ai în portofoliu, astfel încât să nu mai amâni obținerea lor, dar și să acționezi eficient, pentru a le avea cât mai repede.

3. Realizarea compromisului la alegerea materialului de zidărie

 

Arhitectul te poate ajuta inclusiv în alegerea materialelor de construcții în funcție de proiectul dorit. Este important să știi că dacă optezi pentru cărămidă, ai niște avantaje demne de punctat. Acest material oferă casei tale o lungă durată de viață. În plus îți asigură eficiență energetică - o să ai un consum mai mic pentru încălzirea și răcirea casei tale. Totodată, zidăria din cărămidă oferă și o foarte bună izolare fonică. Poți comanda online cărmidă plină ce se va livra până la tine acasă.

4. Echipă de meșteri pentru care n-ai recomandare

 

Poți alege să construiești în regie proprie sau cu o firmă de construcții. Dacă optezi pentru meșteri, alege o echipă care ți-a fost recomandată, despre care știi că este profesionistă. Evită să te încrezi în promisiunile unor meșteri despre care nu ai nicio informație.

Dacă lucrezi cu o firmă de construcții, atunci vor exista niște clauze contractuale, care rezolvă problemele în cazul în care părți ale construcției nu se ridică la nivelul așteptărilor.


Construcția unei case oferă o sumedenie de satisfacții. Bucură-te de o locuință așa cum ți-ai dorit-o și evită aceste 4 greșeli prezentate.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.