”Minunea” de la Răcari, oraș fără canalizare. Blocuri reabilitate, cu subsoluri pline de dejecții

×
Codul embed a fost copiat

Duminică, la ”România, te iubesc”, difuzată la PRO TV de la ora 18.00, Rareș Năstase prezintă cazul dramatic al localnicilor din Răcari, Dâmbovița, unul din orașele care nu au canalizare.

Oraşul Răcari, din Dâmboviţa, e unul din cele 7 oraşe din România fără un metru de canalizare. A venit Revoluţia şi nu a mai apucat regimul să o amenajeze. Şi aşa a şi rămas de atunci. Oraşul, în fond o comună mai mare, are în centru o judecătorie, câteva unităţi de învăţământ şi 5 blocuri. Iar surpriza e la aceste blocuri, care stau practic pe nişte pungi de dejecţii, asta au devenit subsolurile lor. Urina şi fecalele au început să iasă prin crăpături, pe lângă bloc, unde musteşte pământul, iar duhoarea e îngrozitoare. 

"Toată zona asta e. Şi miroase tare. Practic când plouă, tot aici musteşte. Da", spune un locatar.

Locatarii sunt nevoiţi să se adapteze. Pe scările blocurilor au sudat intrările către subsoluri ca să scape miros şi ţânţari, iar în locuinţele de la parter au zidit scurgerile şi au ridicat praguri din faianţă, la baie, ca să nu mai refuleze mizeria în case.

"Ieşea toată mizeria la mine în casă. Ieşea prin WC. Şi fratele meu mi-a făcut pragul ăsta, ca să rămână în baie. Suntem vai de capul nostru, dar infecţie din aia puternică", spune o locatară.

Citește și
filmare Rares Nastase
România, o toaletă în curtea Europei! Filmare revoltătoare cu dejecții aruncate în public
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Culmea este că unele dintre blocuri sunt incluse într-un program de reabilitare termică, deși stau pe adevărate bombe ecologice.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România, țara europeană cu toaleta în fundul curții și apele otrăvite cu deversări urât mirositoare
România, țara europeană cu toaleta în fundul curții și apele otrăvite cu deversări urât mirositoare

GUVERNARE URÂT MIROSITOARE I. Timp de 30 de ani guvernele României n-au reușit să lege la canalizare mai mult de 10% din întinderea localităților de la țară.

România, o toaletă în curtea Europei! Filmare revoltătoare cu dejecții aruncate în public
România, o toaletă în curtea Europei! Filmare revoltătoare cu dejecții aruncate în public

Duminică, la ”România, te iubesc”, difuzată la PRO TV de la ora 18.00, Rareș Năstase prezintă cazul uluitor al unui cartier rezidențial de lângă București, care poluează apele, pe ascuns, cu dejecții.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.