Depășirea pe banda de urgență, sport național. Rareș Năstase: ”Să-i facem cunoscuți pentru nesimțirea lor”

trafic A1
Rareș Năstase

Duminică s-au înregistrat valori de trafic foarte ridicate, având în vedere că foarte mulți români s-au întors acasă după minivacanța de Rusalii.

S-au format cozi de mașini pe mai mulți kilometri pe A1 și A2, pe sensul de mers către Capitală, iar nervii au fost întinși la maximum. În timp ce unii așteptau în coloană, alți șoferi au ales să depășească pe banda de urgență, lucru foarte des întâlnit pe autostrăzile din România.

Rareș Năstase, reporter „România te iubesc!”, a surprins, luni, mai mulți șoferi care au depășit fără probleme toate mașinile care așteptau în coloană, pe A1.

”Ne mai mirăm că suntem pe primul loc în UE, la morţi pe şosele? Ne plângem că nu avem drumuri, dar pentru asta să fie făcute, ca să îşi testeze unii tupeul şi prostia pe ele?”, a scris Rareș într-o postare pe Facebook.

„Câţiva poliţişti germani îmi spuneau cu ceva timp în urmă că nici nu trebuie să faci educaţie rutieră unor astfel de şoferi, e suficient să le aplici amenzi drastice, ferm, fără tăgadă... E drept că pe baza unor simple fotografii făcute de şoferi, cum sunt acestea, poliţia poate da amenzi în multe landuri germane. Iar oamenii iau atitudine şi pozează”, a continuat acesta.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mesajul integral publicat de Rareș Năstase:


„Cum să faci să înţeleagă că greşesc oameni care nu vor să audă că greşesc? Cum să educi să se conformeze oameni care nu vor să fie educaţi? Când vor înţelege că banda de urgenţă nu e pentru cei a căror urgenţă se rezumă la cheful de a ajunge mai repede acasă, iar participarea la trafic se face după reguli care nu sunt doar pentru unii?

Ce te îndeamnă să faci aşa, fără pic de respect faţă de legi şi faţă de ceilalţi?

Câţiva poliţişti germani îmi spuneau cu ceva timp în urmă că nici nu trebuie să faci educaţie rutieră unor astfel de şoferi, e suficient să le aplici amenzi drastice, ferm, fără tăgadă.

Să acţionezi mai abitir chiar în cazul în care abaterile sunt comise ostentativ, când legea e sfidată în văzul tuturor, pentru că acelea creează frustrare şi haos printre participanţii la trafic.

E drept că pe baza unor simple fotografii făcute de şoferi, cum sunt acestea, poliţia poate da amenzi în multe landuri germane. Iar oamenii iau atitudine şi pozează.

Ne mai mirăm că suntem pe primul loc în UE, la morţi pe şosele? Ne plângem că nu avem drumuri, dar pentru asta să fie făcute, ca să îşi testeze unii tupeul şi prostia pe ele?

Poate îi recunoaşteţi voi pe indivizi şi le bateţi zdravăn obrazul. Treceau nonşalant şi în viteză, astăzi, pe banda de urgenţă de pe A1, în zona cu restricţie de şantier.

Cu siguranţă nu e prima dată când fac asta...măcar să îi facem cunoscuţi pentru nesimţirea lor...”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 2 iunie 2024
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 2 iunie 2024

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 2 iunie 2024.

Motivul pentru care țara noastră nu a reușit să facă modernizări prin investiții cu bani europeni pentru căile ferate
Motivul pentru care țara noastră nu a reușit să facă modernizări prin investiții cu bani europeni pentru căile ferate

„Pe drum spre Europa” partea a III-a. Avem una dintre cele mai bogate rețele de cale ferată din Europa, dar și cea mai învechită și proastă.

Cum au ajutat banii europeni la dezvoltarea aeroporturilor din țara noastră care au înregistrat un vârf de călători în 2023
Cum au ajutat banii europeni la dezvoltarea aeroporturilor din țara noastră care au înregistrat un vârf de călători în 2023

„Pe drum spre Europa” partea a II-a. Orice cetățean al Uniunii Europene are dreptul de circulație și de ședere liberă pe teritoriul statelor membre, iar asta a ajutat, în primul rând transportul aeronautic.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.