Comisia Europeană va cere înapoi banii pentru bursa de pește din Tulcea, inaugurată și apoi închisă

×
Codul embed a fost copiat

„Județe la stăpân”, partea I. Seria ”Județe la stăpân” continuă în Tulcea, județ cu un potenţial uriaş, care de ani de zile a avut peste 1 miliard de euro la dispoziţie pentru a aduce regiunea în secolul 21.

Luăm urma banilor şi vedem legăturile dintre policienii de la conducerea judeţului, contracte şi finanțarea publică.

Pentru început vizităm cea mai mare bursă de peşte din ţară: inaugurată, apoi închisă. Săptămâna aceasta, Comisia Europeană a confirmat pentru PRO TV că va cere înapoi banii cu care a finanțat această investiție. Am găsit şi cele 3 vapoare cumpărate pentru bursă. Eşuate şi ruginite pe mal

Cât despre aeroportul internaţional, poarta de intrare în Delta Dunării, acolo s-au investit zeci de milioane de euro, fără ca măcar un avion cu turiști să aterizeze.

În aprilie 2019 guvernul şi Consiliul judeţean inaugurează, cu tăiere de panglică şi mare fast, Bursa de Peşte de la Tulcea.

Citește și
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Sunt aduse 3 lăzi cu pește ca să dea bine la poză. Doar vorbim de locul de unde românii urmau să primească peşte proaspăt din Delta şi care ar fi trebuit să le aducă prosperitate miilor de pescari din judeţ.

Doar că de la inaugurare şi până în prezent investiția n-a mai funcţionat. Câteva camere au fost transformate în birouri pentru angajaţii agenţiei pentru pescuit şi atât. Clădirea este în rest părăsită.

În celălalt colţ al parcării stau cele 4 dube frigorifice. Nici ele n-au rulat vreun kilometru de la inaugurare. La interior totul este sigilat, aparatura a ieşit din garanţie şi au început să apară infiltraţii.

Într-un filmuleț de prezentare realizat de Agenţia Națională Pentru Acvacultură apar și cele 3 vapoare cumpărate cu bani europeni.

Le-am găsit eșuate pe malul Dunării.

Bursa 1, bursa 2 şi bursa 3 cele 3 ambarcaţiuni albastre cumpărate de autorităţi pe fonduri europene. Ele ar fi trebuit să le aducă românilor peşte proaspăt din Delta. Însă nu au fost folosite niciodată, iar de 3 ani stau şi ruginesc pe mal.

Lângă ele am dat şi de câţiva dintre muncitorii care le-au construit.

Discuție cu Horia Teodorescu, preşedinte Consiliul Judeţean Tulcea
- De ce nu merge?
- De ce nu merge, credeți-mă nu știu.
- Nu v-a explicat nimeni, ministerul?
- Miniștri, când au venit pe la dumneavoastră?
- Uitați, eu fără…eu am fost la Bursa de Pește, de câte ori credeți dumneavoastră? O dată, atunci.
- La inaugurare, atât.

Consiliul Judeţean este partener în proiect. Însă de licitaţie şi administrare se ocupă instituţiile din subordinea Ministerului Agriculturii. Am cerut un interviu şi l-au scos l-a înaintare pe tulceanul Mihail Cristian Leonov, subsecretar de stat.

Discuție cu Mihail Cristian Leonov, subsecretar de stat Ministerul Agriculuturii
- Bursa de Pește funcţionează sau nu?
- În momentul de fata bursa de peşte este funcţională şi poate fi deschisă după ce se vor clarifica aspectele juridice din privinţa unor autorizări şi retuşuri.
- Din punctul nostru de vedere dat fiind faptul că de cel puţin 2 ani acolo nu se vinde peste, ea este nefuncţională.
- Îmi este dificil să răspund la această întrebare întrucât am aceste atribuţii de o săptămână şi nu cunosc datele din trecut.

Întrebăm ce se întâmplă cu flota de vapoare.

Discuție cu Mihail Cristian Leonov, subsecretar de stat Ministerul Agriculturii
- Acele trei vapoare au funcţionat vreodată în sensul pentru care au fost cumpărate?
- Din câte ştiu eu în 2019 această bursă a fost pusă în funcţiune, a fost autorizată, ele sunt acolo sunt într-o stare …aa bună de folosire, poate că mai e voie de câteva retuşuri
- Au făcut vreun drum cu peste?Au adus vreunul dintre cele 3 vapoare măcar un singur transport de peşte?
- Nu cunosc aceste aspecte
- Dar ele au toate avizele necesare pentru a funcţiona? Ele de cel puţin 2 ani de zile stau pe mal şi ruginesc.
- Ca să vă explic, în momentul de față lucrăm la autorizarea a tot ce înseamnă aceste nave.

Oficialul promitea la jumătatea lui februarie că în maximum 2 luni bursa va fi funcţională. 2 luni mai târziu era tot închise, iar pânza de păianjen se așezase peste tot.

Săptămâna aceasta Comisia Europeană ne-a confirmat că investiţiile guvernului nu sunt eligibile şi nu vor fi decontate. Adică dăm înapoi banii europeni. Din păcate nu este singurul loc din judeţ unde s-au cheltuit bani europeni fără ca aceştia să aducă plus valoare regiunii.

În 2016 aeroportul Delta Dunării, deţinut de Consiliul Judeţean Tulcea, inaugura modernizarea pistei, un proiect de peste 60 de milioane de lei. Aeroportul urma să fie o poartă de intrare în Delta Dunării.

Marţi ora 15:00 Aeroportul Internaţional Tulcea. Într-o lume ideală pe aici ar trebui să ajungă în România sute de mii de turişti străini. Anul trecut aeroportul a avut…doar 73 de pasageri. Cu o medie de un pasager la 5 zile, aeroportul din Tulcea este pe ultimul loc în România. În ziua filmării singurii vizitatori suntem noi şi două pisici.

Discuție cu Stoian Vâlcu – directorul Aeroportului Internaţional Deltsa Dunării
- Pistă, de exemplu, mai e în garanţie acum?
- Pista încă mai e şi anul ăsta. de la anul iese.
- Arată foarte bine în condiţiile în care n-a circulat nimeni.
- Bun, n-a fost circulata cât a fost ea.

Am vrut să filmăm pista, însă directorul Stoian Vâlcu a spus că nu se poate, din motive de securitate. Ne face însă turul de onoare şi este optimist în privinţa viitorului.

Pe site-ul aeroportului programul de operare este de la 7 dimineaţa la 7 seara.

Cine vrea să aterizeze după program trebuie să dea telefon din timp şi câţiva angajaţi sunt chemaţi de acasă.

Discuție cu Stoian Vâlcu – directorul Aeroportului Internaţional Deltsa Dunării
- Asta e punctul de control pentru personal, tot personalul care intra inclusiv unitatea specială de aviaţiei. Când vine pe la muncă.
- Acum e blocat, nu cred că a intrat azi nimeni.
- Ba au intrat persoanele care îşi desfăşoară activitatea aici. Dar de ce credeţi că nu a intrat nimeni?
- Păi era asta aici.
- Odată ce s-a încheiat programul şi oamenii au plecat, n-are rost să stea poarta deschisă.

Povestea aeroportului din Tulcea este complicată. După ce au terminat modernizarea pistei, făcută tocmai pentru a putea primi avioane de mari dimensiuni, oficialii şi-au dat seama că aeroportul nu mai îndeplineşte condiţiile de siguranţă şi de securitate la incendiu, aşa că poate primi doar avioane de mici dimensiuni.

Pentru a îndeplini condiţiile de funcţionare s-au mai cheltuiţi alţi 60 de milioane de lei pe maşini de pompieri, detectoare de metale şi de explozibili, degivrare şi o nouă clădire PSI inaugurată anul trecut.

Discuție cu Stoian Vâlcu – directorul Aeroportului Internaţional Deltsa Dunării
- În 2019 ziceţi că nu aţi reuşit să aduceţi avioane cu turişti pentru că nu aveaţi maşina de pompieri
- Nu erau îndeplinite condiţiile pentru lupta cu focul
- În 2020 n-aţi putut pentru că a venit pandemia
- Normal
- În 2021 n-aţi putut pentru că tot a fost pandemie
- A fost pandemie şi lucrări am avut aici. Anul acesta speram să dăm drumul pe curse pe acest aeroport
- Când estimaţi
- Nu pot să vă spun.

De fiecare dată când mai bifează o investiţie, directorul spune că apar altele din cauza cărora nu vin avioanele.

Stoian Vâlcu, directorul Aeroportului Internaţional Delta Dunării: „Companiile spun nu îmi oferi condiţii în care eu să pot opera la tine în condiţii normale. Ai un terminal foarte mic de 50 de pasageri, cum pot să vin eu o aeronavă de 180 de pasageri?”

Licitaţia pentru un nou terminal a fost anulată de două ori până acum. Actualul terminal putea să primească pasageri fără probleme în 2016. Directorul spune că acum nu mai e suficient de mare.

Discuție cu Stoian Vâlcu – directorul Aeroportului Internaţional Deltsa Dunării
- Curse regulate nu a avut niciodată.
- Întrebarea este cum se justifică toate aceste sume mari investite, de zeci de milioane de euro. 2014-2015-2022
- 2022 încă mai sunt
- Cum se justifica atât de mari investite în condiţiile în care aeroportul n-a produs nimic. N-a adus avioane, n-a adus pasageri, n-a adus turişti. Şi de fiecare dată când s-au investii banii, motivul, pretextul, a fost ca o să fie mai mulţi pasageri, mai mulţi turişti.
- Un aeroport nu constă numai într-o pistă sau un terminal, sau nist echipamente. Aeroportul trebuie să aibă toate aceste condiţii.
- Păi şi de ce nu le-aţi făcut pe toate de la bun început.
- Cine făcea un proiect de o asemenea anvergură?
- Păi conducera aeroportului.
- Nu se poate face un proiect în care să faci aşa cum spuneţi dumneavoastră şi pistă şi terminal şi echipamente şi tot.
- De ce?
- Pentru că e foarte greu de făcut un proiect. Un proiect durează 4 ani de zile.

Anul acesta sunt programate 100 de croaziere internaţionale în Delta Dunării. În mod normal turiştii ar trebui să debarce în Tulcea şi se întoarcă în ţările lor cu avioane charter. Anul acesta nu se poate din cauza altor lucrări. Nu la aeroport, ci la faleză.

Horia Teodorescu Preşedinte Consiliul Judeţean Tulcea: „Am discutat cu cei de la aeroport demult. Am eu o vorbă şi am spus şi în şedinţa de Consiliul judeţean şi am spus-o demult - dacă nu zboară avioanele, zboară conducerea.”

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 2 iunie 2024
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 2 iunie 2024

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 2 iunie 2024.

Motivul pentru care țara noastră nu a reușit să facă modernizări prin investiții cu bani europeni pentru căile ferate
Motivul pentru care țara noastră nu a reușit să facă modernizări prin investiții cu bani europeni pentru căile ferate

„Pe drum spre Europa” partea a III-a. Avem una dintre cele mai bogate rețele de cale ferată din Europa, dar și cea mai învechită și proastă.

Cum au ajutat banii europeni la dezvoltarea aeroporturilor din țara noastră care au înregistrat un vârf de călători în 2023
Cum au ajutat banii europeni la dezvoltarea aeroporturilor din țara noastră care au înregistrat un vârf de călători în 2023

„Pe drum spre Europa” partea a II-a. Orice cetățean al Uniunii Europene are dreptul de circulație și de ședere liberă pe teritoriul statelor membre, iar asta a ajutat, în primul rând transportul aeronautic.  

Recomandări
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi

Îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi.  

Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou
Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou

De la compozitori la preoți ori persoane aflate în arest, alegerile locale au scos în față tot felul de personaje, unele de-a dreptul controversate, care au câștigat, totuși, încrederea cetățenilor.  

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".