Peste 400 de tineri, la Campionatul Mondial de Orientare Sportivă pentru Tineret, organizat în Maramureș

×
Codul embed a fost copiat

Peste 400 de tineri, concurenți din 41 de țări, participă, în aceste zile, la Campionatul Mondial de Orientare Sportivă pentru Tineret (JWOC 2023), organizat în Maramureș.

Este pentru a doua oara în ultimii 27 de ani când această competiție se desfășoară în România, după ediția din Vâlcea, care a avut loc în 1996.

Cei peste 400 de sportivi, cu vârsta sub 20 de ani, s-au întrecut în mai multe probe de orientare, pe străzile din Baia Mare și în pădurile din stațiunea Cavnic.

La începutul săptămânii au avut loc probele de sprint, cele de medie distanță (4,9 km masculin și 4 km la feminin), precum și cele de ștafetă mixtă.

România este reprezentată de șase băieți și șase fete, cele mai bune rezultate fiind obținute de băimăreanul Cătălin Vădean, locul 39 la sprint, și locul 31 la medie distanță, din 180 de concurenți.

Citește și
tanjaua hotenarilor
Tânjaua Hotenarilor, obiceiul din Maramureș care atrage turiști din toată lumea. ”După 5 pahare, ziua a trecut foarte repede”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La cursa de medie distanță, la masculin victoria a revenit suedezului Hannes Mogensen, iar la feminin s-a impus elvețianca Henriette Radzikowski.

La proba de sprint, medaliile de aur au fost câștigate de germanul Anselm Reichenbach, respectiv Rita Maramarosi, din Ungaria.

La ștafetă mixtă, România a terminat pe 22, medaliile de aur revenind Ungariei, iar cele de argint și bronz fiind adjudecate de Norvegia și Finlanda. Vineri sunt programate probele de lungă distanță, iar sâmbătă, cele de ștafetă masculin și feminin.

Competiția de la Baia Mare este organizată de Federația Română de Orientare în colaborare cu clubul local CS Electrosistem Baia Mare și Federația Internațională de specialitate.

Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tinerii pasionați de securitate cibernetică pot participa gratuit la un concurs de găsit vulnerabilități. Premii în bani
Tinerii pasionați de securitate cibernetică pot participa gratuit la un concurs de găsit vulnerabilități. Premii în bani

Securitatea Cibernetică e temă de Campionat Național. Sute de tineri se vor întrece într-un concurs de găsit vulnerabilități, așa cum fac și hackerii.

Tânjaua Hotenarilor, obiceiul din Maramureș care atrage turiști din toată lumea. ”După 5 pahare, ziua a trecut foarte repede”
Tânjaua Hotenarilor, obiceiul din Maramureș care atrage turiști din toată lumea. ”După 5 pahare, ziua a trecut foarte repede”

A fost mare sărbătoare într-o localitate din Maramureș, unde sătenii - gătiți în straie populare - l-au cinstit pe cel mai harnic gospodar.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.