În curând, ne vom putea schimba singuri bateriile la telefoanele mobile, laptopuri sau biciclete electrice. Decizia PE

×
Codul embed a fost copiat

În curând, ne vom putea schimba singuri bateriile la telefonele mobile, laptopuri sau biciclete electrice.

Uniunea Europeană obligă producătorii să facă baterii ușor de înlocuit, iar utilizatorii trebuie să fie informați despre durata lor de viață. În plus, trebuie reciclate și recuperate din acumulatori materialele greu de găsit, precum litiul.

Parlamentul European, reunit în aceasta săptămână la Strasbourg, a adoptat noul regulament cu 586 de voturi pentru și doar 9 împotrivă. 20 de deputați s-au abținut. Pe scurt, Uniunea Europeana vrea că în loc să ne aruncam telefonul, de exemplu, pentru că bateria nu mai merge, să avem, obligatoriu, alternativa uneia noi și reciclarea celei uzate.

Noile reguli se aplică tuturor tipurilor de baterii vândute în Uniunea Europeana, inclusiv celor importate, de la cele pentru trotinete și mașini electrice până la cele industriale. Cele portabile trebuie să fie mai bune, ușor de demontat, dar și de înlocuit. De exemplu, cine are o bicicletă sau o trotinetă electrică trebuie să-și poată schimba singur bateria.

Bateriile vor trebui să aibă etichete şi coduri de bare care să ofere informații despre performanțe, durata de viaţă şi compoziție.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Vlad Gheorghe, europarlamentar: „De acum încolo, știi ce cumperi. Chiar daca cumperi un produs nou sau la mâna a doua. Toată lumea știe că bateriile au o viață dată de producător de la început și vei putea să știi, așa cum este kilometrajul de la mașină, cât mai are de trăit bateria respectiva. Și este important pentru consumator, pentru că bateria este, în unele cazuri, 50 la suta din valoarea produsului”.

Regulamentul adoptat de Parlamentul European obligă producătorii să se ocupe și de colectarea bateriilor. Până în 2030 trebuie să fie recuperate peste 70%.

Reporter: „Avem unde să ducem bateriile în momentul ăsta?”
Nicu Ștefănuță, europarlamentar: „În momentul ăsta, nu. Exista operatori care colectează și cred că piața va da naștere la tot mai multe firme care vor colecta baterii, mai ales daca vor putea refolosi acele baterii, și cred că acest regulament tocmai asta face, oferă o noua piață”.

Și reciclarea devine obligatorie. Substanțele toxice nu vor mai ajunge în mediul înconjurător, se reduce amprenta de carbon, dar să nu uitam că bateriile conțin și materiale considerate prețioase, cum sunt litiul și cobaltul. Vor fi recuperate și refolosite, mai ales că se așteaptă ca cererea de baterii să crească de zece ori până în 2030. Noile reglementări vor fi introduse treptat din 2024, timp de trei ani și jumătate.

Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Bateriile uzate sunt deșeuri periculoase. Unde le poți arunca în siguranță
Bateriile uzate sunt deșeuri periculoase. Unde le poți arunca în siguranță

Bateriile alimentează multe dintre dispozitivele pe care le folosești zilnic, dar vine o zi în care chiar și cele mai durabile baterii își pierd din putere sau nu reușesc să se mai încarce.  

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

Klaus Iohannis a convocat CSAT. România ar putea trimite Ucrainei un sistem Patriot. „Problema este de actualitate”
Klaus Iohannis a convocat CSAT. România ar putea trimite Ucrainei un sistem Patriot. „Problema este de actualitate”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că va convoca şedinţa Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT) joia viitoare.