Cum să învățăm eficient pentru examenele de Capacitate și Bacalaureat. Șase sfaturi utile pentru elevi

×
Codul embed a fost copiat

Una dintre problemele de care se lovesc elevii care se pregătesc acum de examene este lipsa unei metode eficiente de a studia materia, fără să obosească sau să se plictisească.

Mihaela Ștefan, expert în educație, are șase sfaturi simple și utile pentru cei aflați în pragul examenelor de Bac și Capacitate.

Mihaela Ștefan: Cuvântul cheie este echilibru, un echilibru între timpul dedicat învățării și timpul alocat odihnei, care poate însemna somn, ieșiri în natură, timp de calitate petrecut cu familia, timp petrecut cu prietenii. În general, odihnă activă.

1. Învățați mai ales în prima parte a zilei, departe de gadgeturi

Eficiența în învățare se realizează în genere în prima parte (a zilei), dimineața devreme, atunci când mintea este odihnită, atunci când capacitățile noastre de învățare sunt la cote maxime, și să speculeze acest avantaj, apoi să elimine factorii care să îi distragă de la învățare: dispozitivele media, social media, poate jocurile.

Citește și
Evaluare Națională 2021. Rezolvarea subiectelor la Limba și literatura română
Ce pică la Matematică la Evaluare Națională 2023. Subicte și bareme din anii trecuți de la Capacitate
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

2. Găsiți un spațiu pe care să-l folosiți doar pentru studiu

Apoi, inclusiv un spațiu de lucru propice. O atmosferă potrivită de învățare, care poate însemna ordinea de pe biroul de lucru, ordinea din cameră, aer proaspăt în cameră.

3. Pauzele mici și dese, cheia marilor succese

Este important să alternăm timpul de lucru cu pauze mici, pentru că nu putem învăța în continuu. Nu există așa ceva. Suntem practic ca un burete care absoarbe, dar la un moment dat va deveni suprasaturat, așa încât e nevoie să facem și mici pauze. Deci nu pauze foarte foarte lungi.

4. Alternați materia, folosiți scheme și sublinieri pe text

Putem aborda și mai multe discipline în aceeași zi. Chiar este recomandat. Depinde de stilul de învățare al fiecărui copil. Unii sunt poate pe inteligență matematică, alții pe inteligență vizuală, au nevoie să-și facă propriile scheme, propriile sublinieri.

5. Rămâneți disciplinați și motivați

Foarte importantă este relația cu familia și felul în care părinții îi ajută să gestioneze acest timp liber. Părinții știu foarte bine ce înseamnă un ritm de lucru susținut, să rămână motivați, să rămână încrezători în forțele proprii, să lucreze susținut, pentru că fără exercițiu, fără disciplină, fără repetare, nu se poate obține niciun rezultat.

Motivația vine și din interior. Atunci când vezi că poți, rămâi ancorat în în învățare și în sfera aceasta a motivației.

6. Puțină relaxare nu strică niciodată

Să mențină legătura permanentă cu prietenii și cu familia. Ieșirile în parc, în natură, călătoriile, înseamnă foarte mult pentru ei. Practic, să rămână ancorați în ritmul pe care l-au avut și înainte.

Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce pică la Bac 2023 la Matematică. Subiecte și bareme M1, M2 și M3 din anii trecuți - DOCUMENTE
Ce pică la Bac 2023 la Matematică. Subiecte și bareme M1, M2 și M3 din anii trecuți - DOCUMENTE

Examenul de Bacalaureat la Matematică este considerat de mulți absolvenți de liceu cel mai greu dintre toate probele pe care le au de susținut. Tinerii care vor da acest examen, vor avea subiecte diferite, în funcție de filieră, profil și specializare.

Ce pică la Matematică la Evaluare Națională 2023. Subicte și bareme din anii trecuți de la Capacitate
Ce pică la Matematică la Evaluare Națională 2023. Subicte și bareme din anii trecuți de la Capacitate

Elevii claselor a VIII-a se pregătesc pentru cel mai important moment din viața lor școlară, examenul de Evaluare Națională 2023. Proba care le dă cele mai multe bătăi de cap este cea la matematică, așa că iată mai jos ce trebuie să pregătească elevii.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.