Victor Ponta a dat în judecată statul român, DNA și pe procurorul Uncheşelu. Mesajul ironic al fostului premier

Ponta
Agerpres

Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul anului trecut.

Acţiunea lui Ponta a fost înregistrată în 26 aprilie, la Tribunalul Bucureşti, pârâţi fiind statul român, prin Ministerul Finanţelor, dar şi DNA şi procurorul Jean Nicolae Uncheşelu. Obiectul dosarului este ”acţiune în răspundere delictuală”.

Fostul premier Victor Ponta şi fostul senator Dan Şova au fost achitaţi, în 28 decembrie 2023, de magistraţii instanţei supreme în dosarul "Turceni - Rovinari", în care au fost judecaţi pentru fapte de corupţie, în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă, decizia magistraţilor fiind definitivă.

În luna februarie, Victor Ponta anunţa că a decis să înceapă lupta la tribunal împotriva procurorului Jean Uncheşelu, potrivit News.ro.

Ponta, ironic la adresa statului: „Poate îmi dă zece lei despăgubiri”

„Am decis să-l dau în judecată pentru cei opt ani şi jumătate pe care mi i-a luat din viaţă, sigur, cu Statul Român în subsidiar. Nu ca o chestie personală, ci vreau să văd la cât apreciază statul român, poate îmi dă zece lei despăgubiri, poate o sută de lei, poate un milion de lei, faptul că ai fost dat jos din funcţie cu un dosar fals. Am avut sechestru pe bunuri opt ani şi jumătate. Vreau să-i iau jumătate din salariul de 10.000 de euro”, a afirmat Victor Ponta în emisiunea „Marius Tucă Show”.

Citește și
mircea geoana
Sondaj INSCOP: Geoană şi Boc au peste 30% cotă de încredere. Iohannis, primul în topul notorietăţii, urmat de Şoşoacă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La momentul achitării definitive, Victor Ponta spunea că a fost tot timpul nevinovat.

”Am fost tot timpul nevinovat şi dosarul penal a avut, de la început, scopul de a mă îndepărta din funcţie. Mă bucur că am avut încredere în Justiţie; le cer iertare celorlalţi 4 inculpaţi (toţi achitaţi) care au fost «victime colaterale»; îmi pare rău pentru suferinţa familiei şi a prietenilor mei din această perioadă. Regret că statul român (adică noi toţi) a plătit cheltuieli inutile de peste 1 milion de euro - expertize, percheziţii, magistraţi, avocaţi etc., doar să justifice o acuzaţie evident neserioasă şi netemeinică. Nu am nicio aşteptare şi nicio dorinţă de revanşă faţă de autorii acestui dosar sau faţă de cei care au profitat politic. Nu vreau însă să uităm că, prin acest dosar şi demisia impusă, a fost schimbată soarta mea, a multor alţi oameni nevinovaţi şi chiar destinul politic al României. Îmi doresc ca asemenea abuzuri să nu se mai repete niciodată în ţara noastră”, a arătat Ponta atunci.

Pentru ce l-au acuzat procurorii

De asemenea, Ponta mai afirma că „Jean Uncheşelu nu a comis o eroare, o greşeală, o interpretare greşită sau a fost indus în eroare de o schimbare de legislaţie sau o decizie nouă a CCR, el a comis un abuz despre care ştia că e un abuz”.

”A îndeplinit un ordin de la şefa lui ştiind de la bun început că ordinul este ilegal şi că toţi oamenii acuzaţi sunt nevinovaţi”, declara fostul premier, adăugând că ”procurorul Uncheşelu a fost şi recompensat pentru îndeplinirea acestui ordin abuziv, a fost preluat la Parchetul European de către doamna Kovesi, primeşte lunar un salariu de mii de euro din bani europeni şi nu plăteşte din buzunarul său nimic, plăteşte Statul Român”.

În acest dosar, Victor Ponta a fost trimis în judecată în 17 septembrie 2015. Procurorii îl acuzau pe Victor Ponta că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, prin cabinetul său de avocat, a obţinut de la Societatea Civilă de Avocaţi "Şova şi Asociaţii" 181.439,98 de lei, pentru activităţi care figurează în acte, dar care nu ar fi fost efectuate. Victor Ponta a fost judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat. În 10 mai 2018, Victor Ponta a fost achitat pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătura privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, decizia nefiind definitivă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesajul ironic al lui Victor Ponta, după ce România a câştigat procesul privind Roşia Montană: „Așa dă bine la foci”
Mesajul ironic al lui Victor Ponta, după ce România a câştigat procesul privind Roşia Montană: „Așa dă bine la foci”

România a câștigat procesul cu compania Gabriel Resources în cazul Roșia Montană, iar fostul premier Victor Ponta a reacționat într-un mod surprinzător.

Sondaj INSCOP: Geoană şi Boc au peste 30% cotă de încredere. Iohannis, primul în topul notorietăţii, urmat de Şoşoacă
Sondaj INSCOP: Geoană şi Boc au peste 30% cotă de încredere. Iohannis, primul în topul notorietăţii, urmat de Şoşoacă

Mircea Geoană şi primarul Clujului Emil Boc au peste 30% cotă de încredere în rândul românilor, urmați de Victor Ponta - 24,1%, de liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu - 20,5%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

Victor Ponta, achitat definitiv într-un dosar de spălare de bani, fals în înscrisuri și complicitate la evaziune fiscală
Victor Ponta, achitat definitiv într-un dosar de spălare de bani, fals în înscrisuri și complicitate la evaziune fiscală

Fostul premier Victor Ponta și fostul senator Dan Şova au fost achitați definitiv, joi, în dosarul „Rovinari – Turceni”.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.