Sentința în dosarul lui Liviu Dragnea va fi dată de completul tras la sorți în 2018

liviu dragnea catuse
Pro TV

Secţiile Unite alte Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis joi că dosarele intrate la sfârşitul anului trecut pe rolul completurilor de cinci judecători în care nu au fost administrate probe rămân la completurile trase la sorţi în decembrie 2018.

Decizia vizează dosarele în care sunt judecaţi, printre alţii, Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta, Toni Greblă, Sebastian Ghiţă, Dan Şova, Viorel Hrebenciuc, George Scutaru, Dan Motreanu, dar şi contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea, Alina Bica, Constantin Niţă.

Hotărârea vine după mai multe ore de dezbateri aprinse în cadrul Secţiilor Unite, unde au participat toţi judecătorii de la Instanţa supremă.

Secţiile Unite au luat în dezbatere sesizările Secţiei penale şi a completurilor de 5 judecători privind jurisprudenţa de urmat în repartizarea dosarelor.

"Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Completul de 5 judecători în materie penală şi Secţia penală privind schimbarea jurisprudenţei existente la nivelul Completurilor de 5 judecători în materie penală, sub aspectul interpretării şi aplicării principiului continuităţii completului de judecată, subsumat regulii anualităţii ce guvernează activitatea acestor formaţiuni de judecată. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2019. Cu opinie separată, în sensul respingerii excepţiei de inadmisibilitate şi soluţionării pe fond a sesizărilor formulate", se arată în hotărârea Secţiilor Unite.

Citește și
Liviu Dragnea
Ședință CEX la PSD, duminică. Dragnea va face ”un anunţ extrem de important”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Iniţial, jurisprudenţa prevedea că dosarele ar fi trebuit să fie repartizate la completurile din 2019, însă CSM a stabilit că dosarele în care nu au fost administrate probe trebuie să rămână la completurile trase la sorţi în decembrie 2018.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Alina Gorghiu: PSD este în colaps din cauza lui Liviu Dragnea
Alina Gorghiu: PSD este în colaps din cauza lui Liviu Dragnea

Senatoarea PNL de Timiş Alina Gorghiu a declarat joi, la Timişoara, că PSD este "în colaps" din cauza lui Liviu Dragnea, social-democraţii ajungând în etapa "scapă cine poate".

Ședință CEX la PSD, duminică. Dragnea va face ”un anunţ extrem de important”
Ședință CEX la PSD, duminică. Dragnea va face ”un anunţ extrem de important”

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte duminică în şedinţă, la Palatul Parlamentului, a anunţat secretarul general al formaţiunii, Codrin Ştefănescu.

Mesajul lui Dragnea pentru primarii supărați care acuză că au fost mințiți de Guvern
Mesajul lui Dragnea pentru primarii supărați care acuză că au fost mințiți de Guvern

Supăraţi că ministrul de Finanţe nu i-a ascultat, primarii mai multor oraşe mari din ţară au mers miercuri la Guvern.

Lovitură pentru Dragnea. CCR a declarat neconstituțională desecretizarea protocoalelor cu SRI
Lovitură pentru Dragnea. CCR a declarat neconstituțională desecretizarea protocoalelor cu SRI

Veste rea de la CCR pentru Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. 

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.