Minorul de 15 ani care a incendiat blocul din Constanța, arest la domiciliu pentru 30 de zile

Incendiu bloc Constanta - 4

Adolescentul care a incendiat blocul din cartierul contănțean Km 4-5 va sta în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile.

UPDATE: Adolescentul în vârstă de 15 ani a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, 

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus luarea măsurii arestării preventive pentru 30 zile, față de inculpatul T.A.A, în vârstă de 15 ani, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracțiunii de distrugere, potrivit unui comunicat al Parchetului, citat de focuspress.ro.

în urma probatoriului administrat, în sarcina inculpatului T.A.A s-au reţinut următoarele:

La data de 16.12.2021, în jurul orei 01.00, prin folosirea de substanţe inflamabile şi focul aprins de la chibrituri, a cauzat un incendiu ce a provocat distrugerea unui număr de 30 autoturisme parcate la subsolul şi în proximitatea blocului de locuinţe situat în mun. Constanţa, precum şi distrugerea şi degradarea întregului imobil, fiind afectate 35 apartamente.

Citește și
Incendiu bloc Constanta - 8
Zeci de apartamente și mașini, distruse în incendiul din Constanța. Imaginile groazei din interiorul imobilului
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cercetările vor fi efectuate în continuare de Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispusă o soluţie în cauză faţă de inculpatul T.A.A. Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.

Zeci de mașini și de apartamente, distruse în incendiu

Vineri, băiatul de 15 ani va fi evaluat de o comisie, pentru a se stabili dacă are sau nu discernământ.

Împreună cu un alt adolescent, de 13 ani, a fost filmat în timp ce părăsea în grabă locul. Dezastrul a pornit de la demisol, cel mai probabil din cauza unor petarde. Acolo se afla o parcare, care funcţiona fără autorizație de la pompieri.

În plină iarnă, sute de adulţi şi copii şi-au părăsit locuințele în pijama, după ce focul devastator a înghițit blocul cu 6 etaje.

9 oameni au suferit arsuri ori s-au întoxicat cu fum, aproape 40 de mașini s-au făcut scrum, iar 35 de apartamente au fost distruse complet.

Flăcările care au înghițit blocul, cu o forță nimicitoare, au pornit din parcarea deschisă de la demisol. 35 de apartamente au fost distruse, 37 de mașini au fost cuprinse de flăcări. Blocul care a ars nu poate fi deocamdată locuit. Imobilul a fost deconectat de la rețelele de gaze și electricitate. Primăria a pus la dispoziție 23 de apartamente pentru familiile care nu au unde să stea.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Imagini dramatice de la incendiul din Constanța: Oamenii aleargă prin flăcări, un bărbat iese din parcare cu haina arzând
Imagini dramatice de la incendiul din Constanța: Oamenii aleargă prin flăcări, un bărbat iese din parcare cu haina arzând

Apar imagini dramatice în care locatarii blocului din Constanța, distrus de un incendiu violent, acum două nopți, încearcă să se salveze. Se vede cum oamenii aleargă disperați prin flăcări.

Zeci de apartamente și mașini, distruse în incendiul din Constanța. Imaginile groazei din interiorul imobilului
Zeci de apartamente și mașini, distruse în incendiul din Constanța. Imaginile groazei din interiorul imobilului

Cu opt zile înainte de Crăciun, 250 de suflete din Constanța au fost nevoite să își părăsească în grabă locuințele, în pijamale, în miez de noapte, după ce un incendiu devastator le-a înghițit blocul cu ;ase etaje, izolat cu plastic.

Incendiu puternic în parcarea subterană a unui bloc din Constanţa. 250 de oameni au fost evacuați. VIDEO
Incendiu puternic în parcarea subterană a unui bloc din Constanţa. 250 de oameni au fost evacuați. VIDEO

Un incendiu grav a izbucnit în această noapte într-un bloc din Constanța. 250 de persoane printre care peste 70 de copii, au fost evacuate de pompieri. Opt dintre ele adulţi şi minori, au ajuns la spital.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.