Pedepse de până la 20 ani de închisoare pentru tâlhării împotriva celor cu Covid-19

Armata coronavirus
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Justiţiei a început, miercuri, o campanie de informare privind pedepsele aplicabile în cazul infracţiunilor săvârşite în timpul stării de urgenţă și împotriva persoanelor bolnave.

Campania de informare, denumită ”Toleranţă zero faţă de infracţiuni”, informează, de asemenea, că orice infracţiune săvârşită împotriva unei persoane bolnave poate fi pedepsită în regim agravat.

”Potrivit Codului penal, orice infracţiune săvârşită împotriva unor persoane vulnerabile (bolnave) poate fi pedepsită în regim agravat. La pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracţiune se poate adăuga un spor de 2 ani de închisoare”, transmite Ministerul Justiţiei.

Pedepsele pentru infracțiuni săvârșite împotriva persoanelor bolnave

 

Furtul calificat - dacă infractorul a profitat de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate datorată stării de sănătate (cum este boala COVID-19), se pedepseşte cu un maximum de 7 ani închisoare.

Citește și
Sute de persoane, arestate în Turcia pentru postări „provocatoare” legate de coronavirus
Sute de persoane, arestate în Turcia pentru postări „provocatoare” legate de coronavirus
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Tâlhăria calificată - săvârşită prin folosirea de substanţe paralizante, care a avut ca urmare vătămarea corporală sau moartea victimei, dacă infractorul a profitat de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată stării de sănătate (cum este boala COVID-19), se pedepseşte, în funcţie de ipoteză, cu un maximum 12, 14 ori 20 de ani închisoare.

Vătămarea corporală care a necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, dacă infractorul a profitat de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată stării de sănătate (cum este boala COVID-19), se pedepseşte cu un maximum 12 ani închisoare.

”Potrivit Codului penal, pentru concursul de infracţiuni se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”, mai arată MJ.

Astfel, în cazul săvârşirii a trei infracţiuni de furt calificat în condiţiile menţionate anterior, maximul pedepsei va fi de 15 ani închisoare.

”În cazul săvârşirii a trei infracţiuni de tâlhărie calificată în condiţiile menţionate anterior, maximul pedepsei va fi de 18 ani şi 4 luni închisoare, dacă fapta a fost săvârşită în timpul nopţii. În cazul săvârşirii a trei infracţiuni de zădărnicire a combaterii bolilor în condiţiile menţionate anterior, maximul pedepsei va fi de 28 ani şi 4 luni închisoare”, a mai precizat MJ.

Orice infracţiune săvârşită în regim de recidivă va fi sancţionată în regim agravat.

”Există recidivă atunci când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare (sau pedeapsa detenţiunii pe viaţă). Se reţine recidiva şi în cazul hotărârilor de condamnare pronunţate în străinătate”, a mai precizat MJ.

Pedepse privind ”zădărnicirea combaterii bolilor”

 

Ministerul face precizări şi cu privire la ”zădărnicirea combaterii bolilor”, în contextul pandemiei de coronavirus, scrie News.ro.

”Pedeapsa aplicată ajunge până la 5 ani de închisoare, respectiv până la 9 ani dacă fapta a avut ca urmare vătămarea corporală şi până la 15 ani dacă fapta a avut ca urmare decesul uneia sau mai multor persoane. Declaraţiile false sau nedeclararea unor fapte către autorităţile abilitate poate fi pedepsită ca infracţiune. Dacă fapta este comisă profitând de starea de urgenţă, pedeapsa poate ajunge până la 7 ani de închisoare”, a mai transmis MJ.

Sunt pedepsite sever, pe durata stării de urgenţă, intrarea ilegală în ţară şi încercările unor persoane de a distorsiona stocurile şi vânzarea unor produse esenţiale în contextul pandemiei (de exemplu: materiale sanitare, echipamente de protecţie, produse biocide pentru dezinfecţie, dispozitive medicale şi kituri pentru diagnosticare necesare pentru prevenirea infectării cu SARSCoV-2 etc.).

”Fapta de îndemnare a publicului, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni (de exemplu, să nu respecte măsurile de carantină sau alte măsuri dispuse de autorităţile publice) este infracţiune şi se pedepseşte de legea penală cu închisoare de până la 7 ani”, a mai precizat Ministerul Justiţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a decretat, în 16 martie, starea de urgenţă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 25 martie. Peste 20.000 de decese confirmate la nivel mondial
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 25 martie. Peste 20.000 de decese confirmate la nivel mondial

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 25 martie. În prezent sunt peste 450.000 de cazuri de coronavirus confirmate la nivel mondial și peste 20.000 de decese.

Sute de persoane, arestate în Turcia pentru postări „provocatoare” legate de coronavirus
Sute de persoane, arestate în Turcia pentru postări „provocatoare” legate de coronavirus

Turcia a arestat 410 persoane pentru postări „provocatoare” în social media legate de epidemia cu noul coronavirus, a anunţat miercuri ministrul turc de interne, Suleiman Soylu, transmite Reuters.

Mărturie în lacrimi a unui cadru medical din Suceava: “Nu vor să ne mai testeze”
Mărturie în lacrimi a unui cadru medical din Suceava: “Nu vor să ne mai testeze”

Sute de cadre medicale au protestat în fața Direcției de Sănătate Publică Suceava pentru a fi testate de coronavirus, după ce li s-a transmis că nu există teste.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă