Guvernul PSD-ALDE anunță modificarea legislației penale

Viorica Dancila, PSD
Agerpres

Viorica Dăncilă i-a solicitat, joi, în şedinţa de Guvern, ministrului Justiţiei, Ana Birchall, să finalizeze "urgent" analiza care vizează legislaţia penală în cazul infracţiunilor grave şi foarte grave.

"La Ministerul Justiţiei a fost declanşată o analiză a legislaţiei penale în cazul infracţiunilor grave şi foarte grave. Va fi realizat un pachet cu propuneri de modificare şi completare a legislaţiei privind mai multe aspecte: interzicerea posibilităţii de eliberare condiţionată pentru infracţiuni grave şi foarte grave, definirea mai clară a faptei de răpire, fenomen pe care îl constatăm din ce în ce mai des în ultimii ani faţă de persoane vulnerabile, şi stabilirea prin lege a unor limite de pedeapsă mai mari, clarificarea competenţelor organelor judiciare şi a altor aspecte din legislaţie, astfel încât să preîntâmpinăm alte tragedii. Solicit ministrului Justiţiei să finalizeze analiza în regim de urgenţă, astfel încât, în cel mai scurt timp, să formuleze propuneri de modificare şi completare a legislaţiei. Aşa cum v-am spus, vom lua toate măsurile necesare pentru funcţionarea corectă a instituţiilor răspunzătoare de siguranţa cetăţeanului şi pentru întărirea luptei împotriva criminalităţii", a declarat premierul, la începutul şedinţei Executivului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dăncilă: Prima rectificare bugetară din acest an este una pozitivă
Dăncilă: Prima rectificare bugetară din acest an este una pozitivă

Viorica Dăncilă a declarat joi, la începutul şedinţei de Guvern, că prima rectificarea bugetară din acest an este una pozitivă, prin care se asigură "plata majorată a salariilor şi pensiilor şi continuarea proiectelor de investiţii prioritare".

Bugetarii, întorși de Guvern în epoca fără tehnologie. Măsurile extreme ale aleșilor
Bugetarii, întorși de Guvern în epoca fără tehnologie. Măsurile extreme ale aleșilor

Hotărât să taie din cheltuielile publice, Guvernul a anunţat măsuri extreme: bugetarii rămân fără telefoanele mobile pe care le folosesc în interes de serviciu.

RECTIFICAREA BUGETARĂ: Bani mai puțini la Transporturi, Educaţie, STS. Bugetele locale cresc cu 4,4 miliarde lei
RECTIFICAREA BUGETARĂ: Bani mai puțini la Transporturi, Educaţie, STS. Bugetele locale cresc cu 4,4 miliarde lei

Prima rectificare bugetară din acest an taie drastic din bugetele unor ministere importante, cum ar fi Educaţia, Agricultura şi Transporturile.

PNL va cere Avocatului Poporului să atace la CCR amnistia fiscală a Guvernului PSD-ALDE
PNL va cere Avocatului Poporului să atace la CCR amnistia fiscală a Guvernului PSD-ALDE

Președintele PNL Ludovic Orban susține că amnistia fiscală anunțată de Guvernul PSD ALDE arată că Executivul nu guvernează pentru cetățenii români care respectă legea, care au un comportament fiscal corect.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.