DIICOT cere arestarea fraţilor Tate şi a celorlalte două persoane reţinute în dosarul de trafic de persoane şi viol

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii DIICOT au cerut Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă pentru 30 de zile a fraţilor Andrew şi Tristan Tate.  

Aceeași solicitare a fost făcută și în cazul celorlalte două persoane reţinute alături de cei doi britanici în dosarul de trafic de persoane şi viol.

Joi, DIICOT aa pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar în care se fac cercetări pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Dosarul a fost deschis în luna aprilie, iar cazul îi implică şi pe britanicii Andrew Tate şi Tristan Tate. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, împreună cu alte două persoane.

În cauză s-a reţinut că, la începutul anului 2021, 4 suspecţi (doi cetăţeni britanici şi doi cetăţeni români) au constituit un grup infracţional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar şi al altor state, precum Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, a infracţiunii de trafic de persoane. Persoanele vătămate au fost recrutate de cetăţenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea au fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării prin intermediul unor platforme de socializarede material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, arăta DIICOT.

Citește și
Andrew Tate
Filmarea postată de Andrew Tate înainte să fie prins de DIICOT. Detaliul care se vede în imagini
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Până în prezent, au fost identificate șase persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupare.

Conform sursei citate, cu privire la infracţiunea de viol s-a reţinut că, „în luna martie 2022, o persoană vătămată a fost constrânsă, în două ocazii diferite, de un suspect prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihologice să întreţină relaţii sexuale”. Mai mulţi martori au fost audiaţi în acest caz.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Asta se întâmplă când nu îți reciclezi cutiile de pizza”. Reacția Gretei Thunberg după ce Andrew Tate a fost reținut
„Asta se întâmplă când nu îți reciclezi cutiile de pizza”. Reacția Gretei Thunberg după ce Andrew Tate a fost reținut

Activista suedeză Greta Thunberg a avut o nouă reacție ironică la adresa lui Andrew Tate, după ce acesta a fost reținut în România pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol.

Filmarea postată de Andrew Tate înainte să fie prins de DIICOT. Detaliul care se vede în imagini
Filmarea postată de Andrew Tate înainte să fie prins de DIICOT. Detaliul care se vede în imagini

Andrew Tate și fratele său Tristan au fost reținuți joi seară. Cei doi sunt anchetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol.  

Tristan și Andrew Tate, acuzați de trafic de persoane și viol, au fost reținuți. Cei doi și-au petrecut noaptea în arest
Tristan și Andrew Tate, acuzați de trafic de persoane și viol, au fost reținuți. Cei doi și-au petrecut noaptea în arest

Cei doi frați britanici milionari, Andrew și Tristan Tate, stabiliți în România, au fost reținuți de procurorii DIICOT pentru 24 de ore. Două femei, care ar fi lucrat cu fraţii Tate, au fost reținute şi ele de anchetatori.

Dialog viral între Andrew Tate și Greta Thunberg. Cum l-a umilit activista pe milionarul care a ironizat-o
Dialog viral între Andrew Tate și Greta Thunberg. Cum l-a umilit activista pe milionarul care a ironizat-o

Andrew Tate a fost umilit de Greta Thunberg, pe Twitter, după un schimb de replici pornit de către milionarul controversat.

Andrew Tate a fost interzis pe Facebook și Instagram
Andrew Tate a fost interzis pe Facebook și Instagram

Andrew Tate, controversatul personaj care deține afaceri în România, a fost interzis pe Facebook și Instagram pentru încălcarea politicilor companiei Meta, scrie LadBible.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă