Decizia definitivă în dosarul „Colectiv”, amânată pentru 15 aprilie. Care este motivul

Colectiv
Inquam

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunțarea joi, în dosarul "Colectiv", în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.  

Pe 3 ianuarie, CAB a amânat pronunţarea sentinţei definitive în acest dosar. Joi s-a decis din nou asta, pentru data de 15 aprilie.

„Având în vedere complexitatea deosebită a cauzei, precum şi împrejurarea că avocaţii părţilor au continuat să depună concluzii scrise după termenul stabilit de instanţă în luna decembrie, ultimul set de concluzii scrise fiind depus în data de 28.02.2022, având în continuare nevoie de timp pentru deliberare şi redactarea hotărârii şi fiind, în continuare, în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 391 C.proc.pen. În temeiul art.391 C.proc.pen. amână termenul de deliberare, redactare şi pronunţare a hotărârii la data de 15 aprilie 2022. Pronunțată astăzi, 03 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei” se precizează în minuta publicată de instanța de judecată pe portalul Ministerului Justiției.

 

La ultimul termen al procesului, din 21 decembrie 2021, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.

Citește și
Colectiv incendiu
Pronunțarea în cazul Colectiv a fost amânată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse "orientate spre maximumul prevăzut de lege" şi cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din Primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, susţinând că ordinea socială a fost "alterată" de corupţie, iar oameni au ars.

"Nu vorbim de doi, ci de un cimitir", au transmis anchetatorii.

Iniţial, procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistraţii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţii din dosarul 'Colectiv'.

Propunerea a dus atunci la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, şi, pe de alta, procurorul DNA şi avocaţii victimelor, care au reclamat că se încearcă tergiversarea procesului şi aplicarea unor pedepse mai mici inculpaţilor.

Cei doi judecători ai completului nu au căzut de acord asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, astfel încât s-a format un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea magistrat.

Ulterior, acest complet de divergenţă a decis să înlăture aplicarea consecinţelor deosebit de grave în cazul infracţiunii de abuz în serviciu de care sunt acuzaţi o parte dintre inculpaţii din dosarul 'Colectiv', printre care şi Cristian Popescu-Piedone.

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a decis următoarele condamnări:

* Cristian Popescu-Piedone - 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;

* cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;

* Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) - 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;

* pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;

* Cristian Niţă, director al firmei de artificii - 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;

* George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI - câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

* Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie - 8 ani de închisoare;

* Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior - 7 ani;

* Ramona Sandra Moţoc, referent superior - 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.

De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
INTERVIU. Oana Rotariu, rănită grav în Colectiv: Cea mai frumoasă zi este când mă trezesc și pot să respir
INTERVIU. Oana Rotariu, rănită grav în Colectiv: Cea mai frumoasă zi este când mă trezesc și pot să respir

Oana Rotariu, unul dintre supraviețuitorii tragediei care s-a produs în clubul Colectiv în seara de 30 octombrie 2015, a oferit într-un interviu la Pro TV detalii emoționante despre drama pe care a trăit-o și care i-a schimbat total viața.  

Pronunțarea în cazul Colectiv a fost amânată
Pronunțarea în cazul Colectiv a fost amânată

Pronunțarea în cazul Colectiv a fost amânată luni. 

Procesul Colectiv se apropie de final. Curtea de Apel Bucureşti va pronunţa luni sentinţa
Procesul Colectiv se apropie de final. Curtea de Apel Bucureşti va pronunţa luni sentinţa

Procesul Colectiv se apropie de final, Curtea de Apel Bucureşti fiind aşteptată luni să pronunţe sentinţa.

Pianistul Alex Penescu, rănit în Colectiv, a lansat piesa “Ești lumina mea”, cu soprana Angela Gheorghiu
Pianistul Alex Penescu, rănit în Colectiv, a lansat piesa “Ești lumina mea”, cu soprana Angela Gheorghiu

Pianistul Alex Penescu a lansat piesa “Ești lumina mea”, în interpretarea inconfundabilă a celebrei artiste de operă Angela Gheorghiu, alături de tenorul Teodor Ilincăi.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.