Alexandru Mazăre, condamnat la 3 ani de închisoare. Fratele fostului primar al Constanței s-a predat

×
Codul embed a fost copiat

Alexandru Mazăre, fratele fostului primar PSD al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat definitiv de ÎCCJ la 3 ani de închisoare cu executare și 5000 de lei amendă penală în scandalul legat de mita pentru cartierul Henri Coandă din Constanța.  

Este vorba de apelul în procesul în care el şi fratele său au fost achitaţi, inițial, în dosarul privind construirea de locuinţe modulare grupate în campusul social "Henri Coandă" din Constanţa - însă un complet de cinci judecători de la ICCJ a admis apelul DNA şi a decis ca fostul parlamentar să primească trei ani de închisoare cu executare, fiind menţinută şi amenda penală.

În cazul fratelui său, Radu Mazăre, aflat deja în închisoare după o altă condamnare definitivă, procesul a încetat. Avocaţii din dosar susţin că Înalta Curte de la Bucureşti nu l-ar mai fi putut judeca pe Radu Mazăre şi nici condamna, pentru că atunci când l-au extrădat în România, judecătorii din Madagascar au fost de acord doar cu judecarea fostului edil în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje.

Marți seara, Alexandru Mazăre s-a predat. El s-a prezentat la Serviciul Investigaţii Criminale din Capitală și a fost dus la Penitenciarul Rahova.

"Astăzi, 10 mai 2022, având în vedere sentința definitivă de condamnare la pedeapsa cu închisoarea, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, un bărbat de 50 de ani, din județul Constanța, s-a prezentat la sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Investigații Criminale.
După îndeplinirea formalităților necesare, acesta a fost condus la penitenciar în vederea incarcerării", au transmis autoritățile.

Citește și
Radu Mazare pleaca de la Inalta Curte de Casatie si Justitie
Fraţii Mazăre, achitaţi în dosarul privind construirea unor locuinţe sociale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În timpul zilei, un echipaj de la serviciul de urmărire al Inspectoratului Județean Constanța a ajuns la casa lui Alexandru Mazăre, însă oamenii legii nu l-au găsit.

Apoi, fostul senator de Constanţa Alexandru Mazare a fost dat în urmările generală. Poliţiştii l-au căutat în zadar ca să îl conducă la pușcărie, unde este și fratele său, fostul primar Radu Mazăre.

Fostul senator de Constanța a fost dat în urmărire națională și  căutat și la alte imobile pe care le deține în orașul de la malul marii.

Fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au fost achitaţi în iunie 2018 de ÎCCJ, instanţa aplicându-le însă fiecăruia câte o amendă penală de 5.000 de lei. Potrivit deciziei instanţei, Alexandru Mazăre a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, dar amendat pentru fals în declaraţii.

Potrivit Agerpres, acum, magistraţii au dispus confiscarea de la Alexandru Mazăre a sumei de 80.000 de euro, primiţi ca mită, el având de plătit şi cheltuieli judiciare de 10.000 lei.

În acelaşi dosar, judecătorii au decis încetarea procesului penal împotriva lui Radu Mazăre şi omului de afaceri Morgenstern Avraham.

Radu Mazăre se află în prezent în penitenciar, unde execută o condamnare de nouă ani de închisoare primită într-un alt dosar.

Acuzaţiile din acest dosar au legătură cu programul de construire de locuinţe modulare grupate în campusul social "Henri Coandă", lansat în anul 2011 şi aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa.

"Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei ce urma să fie organizată. Astfel, în cursul anului 2011, omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)", susţinea DNA.

Potrivit procurorilor, din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi către contul personal al primarului Mazăre şi 80.000 de euro către contul pus la dispoziţie de fratele său, Alexandru Mazăre, ambele deschise la o bancă din Israel. Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi offshore deschise la bănci din străinătate, afirmă anchetatorii.

"În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuţiilor sale de serviciu (ex. iniţierea unor hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham)", mai spun procurorii.

În declaraţiile de avere din perioada 2011 - 2012, fraţii Mazăre nu au menţionat conturile personale deschise la o unitate bancară din Israel şi nici sumele de bani virate cu titlu de mită de către omul de afaceri, potrivit DNA.  

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Blestemul lui Alex Mazăre. Ce le dorește celor care se bucură de arestarea fratelui său
Blestemul lui Alex Mazăre. Ce le dorește celor care se bucură de arestarea fratelui său

Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, i-a criticat, luni, la instanţa supremă, acolo unde are proces, pe cei care se bucură în aceste momente că fostu primar este adus în ţară pentru a fi închis.

Fraţii Mazăre, achitaţi în dosarul privind construirea unor locuinţe sociale
Fraţii Mazăre, achitaţi în dosarul privind construirea unor locuinţe sociale

Fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au fost achitaţi joi de ÎCCJ în dosarul privind construirea de locuinţe modulare grupate în campusul social "Henri Coandă" din Constanţa, instanţa aplicându-le însă fiecăruia câte o amendă penală de 5.000 de lei.

DNA cere 7 ani de închisoare pentru Radu Mazăre şi fratele acestuia
DNA cere 7 ani de închisoare pentru Radu Mazăre şi fratele acestuia

DNA a cerut condamnarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre la 7 ani de închisoare pentru luare de mită şi fals în declaraţii în dosarul privind construirea campusului social "Henri Coandă".

Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, a plecat și el în Madagascar
Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, a plecat și el în Madagascar

Fostul senator Alexandru Mazăre a plecat în vacanţă în Madagascar, acolo unde se află şi fratele lui, Radu Mazăre, a anunţat avocatul său, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.