Nicușor Dan, acuzat de ANI de abuz în serviciu și conflict de interese. Reacția primarului Capitalei

×
Codul embed a fost copiat

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul ICCJ, Instituţia Prefectului şi Curtea de Conturi în cazul primarului Capitalei, Nicuşor Dan.

 

Acuzațiile ANI 

Primarul municipiului București este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de „incompatibilitate, conflict de interese administrativ, abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”.

„Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă, a sesizat organele de urmărire penală și fiscală sau a sesizat Instituția Prefectului Municipiului București în cazul a 2 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010”, transmite ANI într-un comunicat de presă. 

Incompatibilitatea

Primarul Capitalei este acuzat de incompatibilitate pentru că în perioada exercitării mandatului de primar general „a exercitat și alte funcții de conducere în cadrul a patru instituții sau servicii publice, fără mandat de reprezentare”. 

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Conflict de interese administrativ 

ANI mai susține că, în perioada 7 august – 7 septembrie 2021, „prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB)”, Nicușor Dan „a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat. Prin acest demers, bugetul ALPAB a fost suplimentat de la 11.517.000 Lei la 14.517.000 Lei. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003”.

Abuz în serviciu și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la faptul că Nicușor Dan este suspectat de abuz în serviciu și de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

„Amenda contravențională aplicată de către o instituție publică persoanei fizice Dan Nicușor Daniel a fost achitată de Primăria Municipiului București, iar demersurile de contestare la instanța abilitată au fost efectuate de către Direcția Juridic din cadrul Primăriei Municipiului București pentru Dan Nicușor Daniel atât în calitate de persoana fizică, cât și în calitate de primar general, documentul purtând semnatura olografă a acestuia, distinct pentru ambele calități”, arată ANI.

De asemenea, în perioada 7 august – 7 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al ALPAB, Nicușor Dan „a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat”.

ANI a mai sesizat instituția Prefectului municipiului București cu privire la legalitatea exercitării de către primarul general a celor patru funcții de conducere în cadrul instituțiilor sau serviciilor publice (Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administrația Străzilor București, ALPAB, Centrul Cultural Expo Arte), fără a avea un mandat de reprezentare.

A mai fost sesizată și Curtea de Conturi, cu privire la legalitatea achitării amenzii contravenționale aplicată lui Nicușor Dan în calitate de persoană fizică, din bugetul Primăriei Municipiului București.

Reacția primarului Capitalei

 Primarul Capitalei, Nicuşor Dan va ataca în instanţă raportul ANI. Edilul acuză Agenţia că îi impută două fapte, pentru care „are o interpretare eronată a legii”.

În același timp, președintele USR, Cătălin Drulă, spune că plângerea făcută, joi, de ANI la adresa lui Nicușor Dan e doar „încă o dovadă a politizării acestei instituții care hărțuiește politicenii și primarii din opoziție”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Patronii staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă, au fost trimiși în judecată
Patronii staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă, au fost trimiși în judecată

Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă, patronii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL din Crevedia unde s-au produs explozii în luna august 2023, au fost trimiși în judecată, sub controlul judiciar.

Bărbatul din Arad care şi-a violat cele trei fiice, timp de 16 ani, a fost trimis în judecată
Bărbatul din Arad care şi-a violat cele trei fiice, timp de 16 ani, a fost trimis în judecată

Bărbatul de 48 de ani din judeţul Arad care ar fi pastor al comunităţii sale şi care a fost arestat preventiv după ce şi-a violat cele trei fiice, timp de 16 ani, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu.

Indivizii care au luat parte la o răfuială cu arme de foc în parcarea unui supermarket din Ilfov, trimiși în judecată
Indivizii care au luat parte la o răfuială cu arme de foc în parcarea unui supermarket din Ilfov, trimiși în judecată

Cei trei indivizi care au luat parte în ianuarie la o răfuială cu arme de foc în parcarea unui supermarket din Ilfov au fost trimiși în judecată.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.