Prima reacție a învățătorului acuzat că a corectat greșit tema unui elev

×
Codul embed a fost copiat

Scandalul creat de corectura făcută de un învățător pe caietul unui elev de clasa a doua din Iaşi continuă.

Cadrul didactic a trasmis un comunicat în care susţine că acuzaţiile care îi se aduc sunt neadevărate. Părinţii copilului au prezentat, în schimb, noi probe.

În dispută a intervenit şi sindicatul din învăţământ.

Ca să îşi susţină acuzaţiile, părinţii elevului de clasa a doua au arătat miercuri din nou caietul copilului în care învăţătorul a modificat cu roşu cuvântul patinoar - scris corect de fiul lor.

Tot ei au explicat ce sarcină avea de rezolvat băiatul.

Citește și
sora elev corectat gresit
Sora elevului corectat greșit s-a dus la învățător să îi ceară explicații. Ce a pățit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ionel Târnoveski, tatăl elevului: „Avem cerinţe. Numărul 3: „Observă imaginile, formulează trei enunţuri .” Și putem vedea şi în manual. Dăm pagina şi aici e postarea mea, cu corectura domnului învăţător."

Şi învăţătorul acuzat şi-a prezentat punctul de vedere.

Spiridon Andrieş a transmis miercuri, printr-un comunicat de presă„Elevii au primit ca sarcină de lucru copierea unui text scris pe tablă, intenționat greșit, cu erori de scriere, pe care să-l rescrie corectând greșelile sesizate, evidențiindu-le prin scrierea cu creionul. În notarea temei de acasă, am ținut cont de faptul că elevul nu a respectat cerințele enunțului și a scris, selectiv, doar câteva enunțuri care nu erau în totală concordanță cu textul scris la tablă.”

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi a preluat punctul de vedere al învăţătorului.

Miercuri, în schimb, şi-a nuanţat poziţia, pentru că părinţii susţin că explicaţia învăţătorului s-ar referi la un alt exerciţiu decât cel invocat de ei.

Laviniu Lăcustă, lider USLIP Iași: „Luăm în calcul o eroare umană. Vorbim de două enunţuri similare cu cerinţe diferite, probabil pe fondul oboselii."

Comunicatul de presă al învăţătorului a fost transmis de pe adresa de e-mail a şcolii unde predă cadrul didactic.

Gabriela Săndulescu, director Colegiul „Mihai Eminescu” Iași: „Nu este părea noastră despre caz, este doar a învăţătorului. Am trimis-o de pe adresa oficială pentru că scandalul luase amploare naţională şi toţi ştiau că bărbatul lucrează la şcoala noastră."

O decizie în acest caz va fi luată după ce vor fi adunate toate caietele elevilor din clasă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Posibilă explicaţie în cazul învăţătorului ce ar fi corectat greşit. De ce scria
Posibilă explicaţie în cazul învăţătorului ce ar fi corectat greşit. De ce scria "patinuar"

Cazul elevului din Iaşi căruia un învăţător i-ar fi corectat greşit lucrarea capătă o întorsătură neaşteptată.

Sora elevului corectat greșit s-a dus la învățător să îi ceară explicații. Ce a pățit
Sora elevului corectat greșit s-a dus la învățător să îi ceară explicații. Ce a pățit

Este scandal la o şcoală din Iaşi, după ce părinţii unui elev de clasa a doua îl acuză pe învăţătorul băiatului lor că i-a corectat greşit o lucrare.

Reacția ministrului Educației cu privire la profesorul care a corectat greșit o lucrare
Reacția ministrului Educației cu privire la profesorul care a corectat greșit o lucrare

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi că învăţătorul din Iaşi, care a tăiat scrisul corect al unui copil, va fi trimis într-un program de evaluare, iar directorul şcolii va avea rolul de a rezolva punctual situaţia.

Elev de clasa a II-a din Iași, corectat greșit pe caiet. ”Ce să-i răspund, domnule învățător?”
Elev de clasa a II-a din Iași, corectat greșit pe caiet. ”Ce să-i răspund, domnule învățător?”

Un elev din clasa a doua, de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Iași, a fost corectat de învățătorul său, fără să fi greșit însă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.