Evaluare Națională 2022. Expert în Educație, după proba de marți: „Subiectele au fost la obiect, inteligente, inspirate”

×
Codul embed a fost copiat

După doi ani de pandemie, în care s-a făcut școală la limita de avarie, aproximativ 150.000 de absolvenți ai clasei a 8-a au susținut, marți, prima probă de la Evaluarea Națională, cea de Limba și Literatura Română.

Este al doilea an în care subiectele sunt inspirate din testele PISA. Elevii au primit texte la prima vedere și exerciții de creativitate, nu comentarii învățate pe de rost. A fost mai ușor, așa spun cei care se gândesc deja la anii de liceu.

Cei mai mulți au ieșit bucuroși din sălile de examen.

Elev: „A fost bine, a fost bine. Era să rămân fară timp dar m-am descurcat. Am reușit să mă verific. Subiectele nu au fost foarte grele da' au fost câteva părți care te puteau pune în dificultate”.

Elev: Mi s-a părut destul de ușor, față de simulare și sper să iau notă mare. Nu știu dacă o să-mi depuncteze că am scris puțin peste limită. Sper să nu-mi depuncteze”.

Citește și
Evaluarea națională va începe cu aproape 160.000 de elevi. Ce nu au voie să facă la examen
Evaluare Națională 2022. Regulile pe care trebuie să le respecte elevii în timpul examenului
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Subiectele au fost inspirate din testele PISA, gândite să verifice în primul rând creativitatea copilului și nu capacitatea acestuia de a memora. Elevii au avut de răspuns la câteva întrebări pe baza a două texte primite la prima vedere, de asociat un fragment din "Toate pânzele sus" cu un alt text studiat, de povestit o întamplare din vacanță și de rezolvat un exercițiu de gramatică.

Marian Stas, expert în Educație: „Subiectele de marți au fost înțelept întocmite pentru ce aveau ele de rezolvat. La obiect, inteligente, inspirate, nici prea complicate nici prea simple. N-ar fi fost nevoie de o căruță de bani pentru meditații pentru că un copil să rezolve subiectele astea cât de bine se poate”.

Repartizarea generală, programată pe 14 iulie

În judeţul Dâmboviţa se derulează un proiect-pilot astfel încât lucrările de la evaluare vor fi scanate şi încărcate automat într-un server al Ministerului Educaţiei, de unde vor fi repartizate profesorilor pentru a fi corectate.

Prof. Ileana Niculăescu, inspector şcolar general IŞJ Dâmboviţa: „Lucrarea se scanează pagină cu pagină, se verifică formatul PDF în prezenţa elevului”.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „Contrar îngrijorărilor, timpul mediu de scanare și încărcare a unei lucrări a fost de două minute. În primele două ore, prima lucrare fiind predată la 10:15, până la 12:15 s-au încărcat 3.400 de lucrări, în 255 de clase de examen”.

Media generală de la evaluarea națională contează în proporție de 80 la sută pentru admiterea la liceu. Pe 14 iulie va avea loc repartizarea computerizată.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Subiecte și bareme la Evaluare Națională 2022 Română. Ce le-a picat elevilor la Limba Română
Subiecte și bareme la Evaluare Națională 2022 Română. Ce le-a picat elevilor la Limba Română

Elevii claselor VIII-a au început astăzi examenele de la Evaluare Națională 2022. Prima probă este la limba română, urmând ca peste două zile să dea examen la matematică.

Evaluare Națională 2022. Regulile pe care trebuie să le respecte elevii în timpul examenului
Evaluare Națională 2022. Regulile pe care trebuie să le respecte elevii în timpul examenului

Începe Evaluarea Naţională. Aproape 160.000 de elevi sunt aşteptaţi, marți, să susţină proba la Limba şi Literatura Română. Candidaţii vor rezolva subiectele pe o broşură standard, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 30 iunie.

Programa la Filosofie pentru Bacalaureat 2022. Ce materie trebuie pregătită pentru examen
Programa la Filosofie pentru Bacalaureat 2022. Ce materie trebuie pregătită pentru examen

Absolvenții liceelor cu profil umanist au avut de ales pentru ultima probă a examenului de Bacalaureat 2022 o materie din domeniul Științelor Sociale, una dintre opțiuni fiind Filosofia.

 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă