"Doamna ministru, de ce nu respectați legea?" Întrebările lui Selly pentru ministrul Educației

×
Codul embed a fost copiat

Invitat în emisiunea "Viitor cu clasă", de pe Știrile Pro TV, Selly a declarat că ar întreba-o pe Monica Anisie, ministrului Educației, de ce nu respectă legea și cum vede o reformă a programei școlare.

Rugat să spună ce întrebări i-ar fi adresat ministrului Educației Monica Anisie dacă aceasta ar fi acceptat invitația de a fi prezentă în emisiune "Viitor cu clasă", Selly a precizat că prima întrebare ar fi de ce nu respectă legea.

"Prima întrebare ar fi "De ce nu respectă legea?". Sunt lucruri care sunt în Legea Educației care nu sunt puse în practică. Nu doamna Anisie este vinovată, nici alți miniștri ai Educației nu au făcut nimic pentru a pune în practică ceea ce se scrie în lege. Spre exemplu Articolul 70 din Legea Educației spune că statul este obligat să realizeze o platformă de e-learning. Adică să ai cei mai buni profesori din România care să predea și să explice, cu ilustrații si grafică, lecțiile. La noi, în prezent, învățământ online înseamnă o lecție prin Zoom. Când de fapt, dacă am fi avut treaba asta, care este în lege de 9 ani, ar fi fost mult mai bine acum. Nu s-ar fi pierdut atâția copii pe drum", a precizat Andrei Șelaru, vloggerul care se bucură de 2,8 milioane de abonați pe Youtube.

O altă întrebare pe care Selly i-ar adresa-o ministrului Educației ar fi fost "Cum vede o reformă a programei școlare?".

"Când am discutat prima dată cu domnia sa, la telefon, în luna iulie, mi-a spus: "Selly, suntem gând la gând cu bucurie, și eu vreua să schimb, dar uite cei din Parlament nu mă lasă". În opinia mea, sunt foarte multe noțiuni de care ai foarte mare nevoie în viața reală, pe care școala le bagă sub preș, nu le înveți", a explicat Selly.

Citește și
„Viitor cu clasă”. Selly, despre absența Monicăi Anisie: Doamna ministru a fugit, nu a vrut să fie confruntată cu adevărul
„Viitor cu clasă”. Selly, despre absența Monicăi Anisie: Doamna ministru a fugit, nu a vrut să fie confruntată cu adevărul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întrebat cum le răspunde acelor profesori care l-au acuzat că se folosește de această problemă a educației pentru a-și promova imaginea, Selly a precizat: "Eu am ales să discut despre educație, pentru că vreau să schimb ceva. Nu aveam nicio nevoie pentru beneficiul meu personal să vin cu treaba asta, dar am simțit că am o responsabilitate, pentru că nimeni nu vorbește despre educație. Toată lumea gândește pe termen scurt, toată lumea vrea salarii mari, vrea ajutoare sociale, toată lumea vrea să fie mai bine acum. Nimeni nu realizează că problemele pe care le avem în prezent provin tot din educația precară pe care am avut-o".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum ar preda Selly o lecție de istorie online:
Cum ar preda Selly o lecție de istorie online: "Ca elev, ești o secretară"

Selly, invitat în cadrul emisiunii "Viitor cu clasă", de pe Știrile Pro TV, a explicat cum ar realiza el o lecție de istorie, în online, dacă ar fi la catedră.

„Viitor cu clasă”. Selly, despre absența Monicăi Anisie: Doamna ministru a fugit, nu a vrut să fie confruntată cu adevărul
„Viitor cu clasă”. Selly, despre absența Monicăi Anisie: Doamna ministru a fugit, nu a vrut să fie confruntată cu adevărul

Reprezentantul generației online Andrei Șelaru a declarat, vineri, că, în opinia sa, ministrul Educației Monica Anisie a fugit de confruntarea cu el, din cadrul emisiunii Viitor cu clasă, de pe Știrile Pro Tv, fiind probabil sfătuită să facă acest lucru.

Florin Călinescu, atac la ministrul Educației care a refuzat dialogul cu Selly:
Florin Călinescu, atac la ministrul Educației care a refuzat dialogul cu Selly: "Nu are timp, se pregătesc parlamentarele"

Florin Călinescu a declarat, în cadrul emisiunii „Viitor cu clasă”, că ministrul Educației nu s-a prezentat la dialogul cu Selly deoarece nu are legătură cu societatea în care trăiește și este mai preocupată de ceea ce se întâmplă pe plan politic.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.