Cum se vor ține cursurile din învățământul preuniversitar și universitar. Proiectul, adoptat de Senat

elevi
Getty

Cursurile din învăţământul preuniversitar şi universitar se pot desfăşura şi online, potrivit unui proiect adoptat de Senat.

Activităţile desfăşurate în învăţământul preuniversitar şi universitar se pot desfăşura şi online în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau cea de asediu, potrivit prevederilor constituţionale, conform unui proiect iniţiat de senatorul PSD Ecaterina Andronescu, adoptat în şedinţa de luni a plenului Senatului, în calitate de Cameră decizională, transmite Agerpres.

Proiectul a fost adoptat cu 102 voturi "pentru" şi 26 "împotrivă".

Andronescu a explicat într-o declaraţie susţinută în plen că este vorba de o iniţiativă legislativă care vine să completeze Legea învăţământului, pentru a se putea exercita dreptul fundamental la învăţătură în situaţii de urgenţă sau de asediu, prevăzut de Constituţie.

„Această stare ne-a surprins anul acesta fără un suport legal pentru exercitarea acestui drept fundamental. Iniţiativa legislativă generează dreptul, dar şi obligaţia Ministerului Educaţiei de a genera o metodologie pe baza căreia să se poată desfăşura învăţământul preuniversitar - anul acesta am avut primele intervenţii ale ministerului după circa o lună de la suspendarea cursurilor - şi generează, de asemenea, obligaţia universităţilor de a-şi formula propria metodologie în baza autonomiei universitare, metodologie care să permită susţinerea şi evaluarea cursurilor universitare", a precizat Andronescu.

Citește și
cursuri
Cum va arăta noul an universitar. Studenții vor continua să învețe de acasă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Proiectul a fost adoptat cu amendamente admise în cadrul comisiei de specialitate, formulate de Ecaterina Andronescu, care prevăd că, în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau starea de asediu potrivit prevederilor constituţionale, activităţile desfăşurate în învăţământul preşcolar şi şcolar, dar şi cele din învăţământul universitar se pot desfăşura şi online, pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învăţătură prevăzut la art.32 din Constituţie.

Propunerea legislativă pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 a fost respinsă de Camera Deputaţilor.

Turcan, mesaj către primari: Să facem front comun în perspectiva începerii anului şcolar
 

Viceprim-ministrul Raluca Turcan a cerut, luni, primarilor de oraşe să facă "front comun" cu Guvernul în privinţa începerii noului an şcolar în condiţii cât mai bune în contextul pandemiei de coronavirus.

„Vreau să închei, rugându-vă să facem front comun în perspectiva începerii anului şcolar. Guvernul lucrează pe mai multe scenarii. Noi ne dorim revenirea la o viaţă normală şi, dacă s-ar putea, condiţiile epidemiologice să ne permită reluarea cursurilor anului şcolar faţă în faţă, însă avem şi alte scenarii care să aducă elementele de predare online în diferite proporţii. Şi, dacă vom apela şi la predarea online şi la învăţarea faţă în faţă, împreună cu dumneavoastră, cei care investiţi în infrastructura şcolară, va trebui să luăm măsuri, astfel încât în şcoli, în clase să fie condiţii de distanţare pentru elevi, să încercăm să suplimentăm spaţiile de predare, astfel încât să avem şi partea de securitate sanitară pentru copii, cât şi partea de calitate, să spunem, a serviciilor educaţionale de care se ocupă Ministerul Educaţiei", a declarat Raluca Turcan, la Adunarea Generală a Asociaţiei Oraşelor din România, desfăşurată prin videoconferinţă.

Vicepremierul a punctat că modul în care vor organiza autorităţile locale începerea noului an şcolar va conta şi la alegerile locale.

„Trebuie un efort comun (...). Inclusiv în viitoarele evaluări electorale pe care le vor avea primarii, eu cred că de modul în care ne vom solidariza cu toţii pentru bunele condiţii de începere a anului şcolar va depinde şi reuşita politică şi administrativă, stabilitatea administrativă a fiecăruia dintre dumneavoastră", a transmis Turcan edililor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pentru copiii săraci, învățământul online nu există. ”Cu ce plătesc internet?
Pentru copiii săraci, învățământul online nu există. ”Cu ce plătesc internet?"

Până să vorbim însă despre studii universitare, în România, țară cu rată mare de abandon școlar, copiii din familiile sărace n-au avut în izolare acces la tehnologie și cursuri online.

Cum va arăta noul an universitar. Studenții vor continua să învețe de acasă
Cum va arăta noul an universitar. Studenții vor continua să învețe de acasă

Amfiteatre goale și cursuri desfășurate online.

Profesorii și părinții se pregătesc pentru cursuri online și din toamnă
Profesorii și părinții se pregătesc pentru cursuri online și din toamnă

În Mureş s-a organizat un curs special dedicat cadrelor didactice care vor să descopere tainele învăţământului la distanţă.

Cum va arăta noul an școlar. Ce decizii ar putea lua ministrul Educației
Cum va arăta noul an școlar. Ce decizii ar putea lua ministrul Educației

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a afirmat că infrastructura şcolară nu permite, în acest moment, organizarea de cursuri respectând distanţa fizică de doi metri între persoane.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.