Camera Deputaților a devenit „sală de judecată”. Zeci de elevi au pus în scenă procesul „arhitectului” Holocaustului

×
Codul embed a fost copiat

Preț de câteva ore, Camera Deputaților a devenit sală de judecată. Acolo a fost simulat procesul celui supranumit arhitectul Holocaustului.  

Zeci de liceeni care au intrat în pielea personajelor cum au știut ei mai bine. Totul face parte dintr-un eveniment dedicat elevilor, care continuă astăzi.

44 de liceeni de la șapte școli din București și Sibiu au pus în scenă procesul lui Adolf Eichmann, care a avut loc în 1962.

Totul s-a întâmplat în sala de plen a Camerei Deputaților. Scenariul aparține unui dramaturg israelian, iar de regie s-a ocupat Carmen Lidia Vidu, cu sprijinul Operei Naționale București.

Elev: „Eu sunt martor și am fost liderul unei revolte dintr-un ghetou din Varșovia și am făcut toți repetiții la comun."

Citește și
machete case
Peste 5.000 de elevi din Alba Iulia au realizat opere prin care au redat lumea satului autentic românesc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: Cât a durat pregătirea?

Elev: „În jur de 2 luni și am avut în ultima săptămână pregătire intensivă, mergeam în fiecare zi și repetam câte 4 ore pe zi."

Elev: „Având în vedere că sunt an terminal la Colegiul Național Gheorghe Lazăr și dau la Facultatea de Drept, mă ajută pentru că partea aceasta judiciară este clar o practică pentru aspirațiile mele viitoare."

Evenimentul face parte dintr-o conferința internațională de diplomație și afaceri globale dedicată liceenilor.

Tova Ben Nun-Cherbis, fondator și președinte al Complexului Educațional Laude-Reut: „Ei au făcut internshipuri la 20 de ambasade. La ambasadele unde ei s-au dus să facă intershipuri, fiecare și-a ales un lider care joacă rolul ambasadorului țării și noi am legat acest congres de diplomație cu istorie, istoria Holocaustului, istoria celui de-al Doilea Război Mondial."

Proiectul a ajuns la ediția cu numărul 15.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
120 de elevi şi un profesor, evacuaţi după ce un incendiu a izbucnit la un corp de iluminat dintr-o clasă, în Timișoara
120 de elevi şi un profesor, evacuaţi după ce un incendiu a izbucnit la un corp de iluminat dintr-o clasă, în Timișoara

Şase clase ale Liceului „William Shakespeare” din Timişoara, în total 120 de elevi şi profesori, au fost evacuate, marţi, de pompieri, după ce un incendiu a izbucnit la un corp de iluminat într-o sală de clasă.    

Peste 5.000 de elevi din Alba Iulia au realizat opere prin care au redat lumea satului autentic românesc
Peste 5.000 de elevi din Alba Iulia au realizat opere prin care au redat lumea satului autentic românesc

Lumea satului autentic românesc poate fi admirată și la muzeu, la Alba Iulia! Peste 5.000 de elevi din 63 de comune și-au dovedit măiestria în a reda cât mai fidel imaginea locului copilăriei lor.

Peste 280 de elevi din Nigeria au fost răpiți de zeci de oameni înarmați. Un copil a fost împușcat
Peste 280 de elevi din Nigeria au fost răpiți de zeci de oameni înarmați. Un copil a fost împușcat

Peste 280 de elevi nigerieni au fost răpiţi în oraşul Kuriga din nord-vrstul ţării, afirmă oficiali.

Alertă în Mexic. Zeci de manifestanţi au spart poarta palatului prezidenţial mexican. Președintele denunţă o ”provocare”
Alertă în Mexic. Zeci de manifestanţi au spart poarta palatului prezidenţial mexican. Președintele denunţă o ”provocare”

Zeci de persoane care manifestau împotriva răpirii şi dispariţiei în 2014 a 43 de elevi de la Şcoala Normală din Ayotzinapa au spart o poartă a palatului prezidenţial, la Ciudad de Mexico, potrivit unor imagini difuzate de postul Milenio, relatează AFP.

Posibil proiectil, găsit în timpul unor lucrări de renovare la un liceu din Alba. 180 de elevi au fost evacuaţi
Posibil proiectil, găsit în timpul unor lucrări de renovare la un liceu din Alba. 180 de elevi au fost evacuaţi

Un posibil proiectil a fost găsit, joi, în timpul unor lucrări de renovare la Liceul Tehnologic din Jidvei, judeţul Alba, echipa pirotehnică intervenind pentru a-l prelua.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.