BAC 2020. Începe echivalarea competențelor lingvistice și digitale

elevi BAC

Înscrierile pentru prima sesiune de BAC din acest an se încheie miercuri. Între 11 și 17 iunie, are loc echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale, care va înlocui examenele orale.

Potrivit ordinului emis de ministrul Educației, Monica Anisie, nivelul de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă se stabilește în urma echivalării cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la disciplina Limba și literatura română/Limba și literatura maternă.

Astfel, prin recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la disciplina Limba și literatura română/Limba și literatura maternă, în clasele a IX-a - a XII-a, candidaților li se acordă următoarele niveluri de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă:

• utilizator mediu: pentru media cuprinsă între 5 și 6,99;
• utilizator avansat: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
• utilizator experimentat: pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

Nivelul de competență lingvistică într-o limbă de circulație internațională din cadrul probei C se stabilește prin echivalarea nivelului de competență lingvistică cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la limba modernă de circulație internațională aleasă pentru susținerea probei.

Citește și
Măsuri nemaiîntâlnite pentru BAC și Evaluarea Națională 2020
Măsuri stricte pentru BAC și Evaluarea Națională 2020. Fiecare elev va fi supus termoscanării
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Media aritmetică a mediilor anuale obținute de candidat se calculează pe baza mediilor anuale la limba modernă de circulație internațională din anii școlari în care candidatul a studiat această disciplină, pe parcursul învățământului liceal.

Nivelul unic de competență se identifică, în raport cu nivelurile de la A1 la B2, prevăzute în Cadrul european comun de referință pentru limbi și se acordă conform următoarei grile:

• calificativul A1: pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;
• calificativul A2: pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;
• calificativul B1: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
• calificativul B2: pentru media cuprinsă între 8,5 și 10.

Nivelul de competență digitală din cadrul probei D se stabilește calculând un punctaj de la 5 la 10 pe baza mediei aritmetice, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de acesta la disciplina tehnologia informației și a comunicațiilor în clasele a IX-a, respectiv a X-a. Nivelul de competență digitală se acordă conform următoarei grile:

• utilizator începător: pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;
• utilizator de nivel mediu: pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;
• utilizator avansat: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
• utilizator experimentat: pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

Candidații care nu au studiat disciplina Tehnologia informației și a comunicațiilor sau echivalente vor susține proba de evaluare a competențelor digitale (proba D) în baza Procedurii Centrului Național de Examinare și Evaluare nr. 177/2019 pentru organizarea și desfășurarea probei de evaluare a competențelor digitale (proba D).

Candidații care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal - proba C.

De asemenea, candidații care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare a competențelor digitale - proba D.

Când vor avea loc probele scrise

 

Probele scrise vor avea loc pe 22 iunie, la Limba și literatura română, pe 23 iunie, la Limba și literatura maternă, pe 24 iunie, la Proba obligatorie a profilului, și pe 25 iunie, la Proba la alegere a profilului și a specializării.

Pentru a putea organiza examentul de Bacalaureat, centrele de învățămât trebuie să aibă înscriși cel puțin 30 de elevi și să asigure respectarea normelor pentru prevenirea răspândirii Covid-19.

În fiecare sală, candidații vor fi repartizați cu respectarea distanței de minimum 2 metri unul față de altul stânga/dreapta – față/spate. Înregistrările audio-video din sălile de examen vor fi verificate de Comisiile de bacalaureat, prin sondaj, după încheierea fiecărei probei scrise.

Profesorii care fac parte din comisiile din centrele de examen, inclusiv persoanele de contact și informaticienii, sunt selectați din alte unități de învățământ decât cele din care provin elevii.

Pentru examenul național de bacalaureat – 2020, supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un asistent (față de minimum 2, anii trecuți), scrie edupedu.ro.

Cum se vor desfășura examenele

 

Modul de desfășurare a examelor a fost stabilit de Ministerul Educației și Cercetării.

Accesul candidaţilor în săli este permis pe baza actului de identitate, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei (ora 9.00). Sălile vor fi monitorizate audio-video.

Candidaţii se aşează câte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcţie de disciplina şi de tipul de subiect primit.

Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen, inclusiv persoanele de contact și informaticienii sunt selectate din alte unități de învățământ decât cele din care provin candidații arondați centrelor. Pentru examenul național de bacalaureat-2020, supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un asistent.

Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.

Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor menţionate în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu sunt primiţi în examen.

Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea, sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.

Candidaţii care încalcă regulile menţionate sunt eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Încălcarea regulilor, tentativă de fraudă

 

Încălcarea regulilor menţionate va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidaţii „eliminaţi din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.

Înainte de începerea probelor, asistenţii prezintă candidaţilor prevederile de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat şi le solicită să predea toate eventualele materiale şi obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise în sala de examen.

Apoi, candidaţii vor semna un proces-verbal prin care precizează că au luat cunoştinţă de regulile de examen.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 3 ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru elaborarea lucrării scrise, candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor folosesc numai creion negru. Pentru probele scrise la disciplinele „Matematică” şi „Geografie”, candidaţii pot să utilizeze instrumente de desen.

Se interzice folosirea, în timpul probelor scrise, a mijloacelor de calcul. Se foloseşte numai hârtia distribuită candidaţilor de către asistenţi.

Candidații își pot transcrie lucrările

 

Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală. În cazul în care unii candidaţi, din diferite motive, doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc alte coli tipizate.

Acest lucru este consemnat de către asistenţi în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite iniţial se anulează pe loc de către asistenţi, menţionându-se pe ele „Anulat”, se semnează de către asistenţi şi se păstrează în condiţiile stabilite pentru lucrările scrise.

După ce îşi încheie lucrările, candidaţii numerotează foile, subîndrumarea asistenţilor, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini. Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenţi. După încheierea numerotării, candidaţii predau asistenţilor lucrările şi semnează pentru confirmarea predării lucrării şi a numărului de pagini.
În cazul în care un candidat refuză să predea lucrarea scrisă, acest lucru se consemnează într-un proces-verbal, semnat de asistenţi şi atrage după sine eliminarea candidatului din examen.

Pentru fiecare candidat care a obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la toate probele scrise de examen, se calculează media generală de bacalaureat ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la respectivele probe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Evaluarea Naţională și BAC 2020. Iohannis anunță o a doua sesiune pentru examenele naționale
Evaluarea Naţională și BAC 2020. Iohannis anunță o a doua sesiune pentru examenele naționale

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, organizarea unei a doua sesiuni pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, pentru elevii care nu vor putea susține examenele naționale în iunie.

Măsuri stricte pentru BAC și Evaluarea Națională 2020. Fiecare elev va fi supus termoscanării
Măsuri stricte pentru BAC și Evaluarea Națională 2020. Fiecare elev va fi supus termoscanării

Elevii din anii terminali se pregătesc pentru examenele din vară, care se vor desfășura în condiții cu adevărat speciale.

Bacalaureat 2020. Metode noi de pregătire găsite de elevi pentru Bac, în timpul pandemiei
Bacalaureat 2020. Metode noi de pregătire găsite de elevi pentru Bac, în timpul pandemiei

Mai sunt câteva săptămâni până la Bacalaureat, iar elevii s-au adaptat și au găsit metode noi de pregătire.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.