„Părinții m-au abandonat la naștere și m-au respins din nou ca adult”. Povestea sfâșietoarea a unui tânăr cu o boală rară

jono
Instagram

Un bărbat născut cu o afecțiune rară care îi afectează dezvoltarea feței a dezvăluit realitatea sfâșietoare prin care trec persoanele cu astfel de probleme, scrie Mirror.co.uk.

Jono Lancaster a povestit cum părinții lui - care l-au abandonat la naștere - l-au respins și pentru a doua oară după ce l-au întâlnit ca adult. Bărbatul de 38 de ani are sindromul Treacher Collins, o afecțiune genetică care afectează oasele și țesuturile feței.

Părinții biologici ai lui Jono l-au abandonat la spitalul unde s-a născut în octombrie 1984, când avea doar 36 de ore, nou-născutul fiind pus în îngrijire socială. Ulterior a fost adoptat de Jean Lancaster, care l-a crescut.

Crescând, Jono și-a urât fața din cauza tratamentului crud pe care l-a primit de la colegii de clasă și de la străini. Dar acum model, autor și vorbitor inspirațional, a învățat să iubească ceea ce îl face unic.

Vorbind despre luptele sale, el descrie modul în care Jean, acum în vârstă de 81 de ani, l-a făcut persoana care este astăzi. Mama singură adoptivă a luat și alți copii cu dizabilități de-a lungul anilor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Întotdeauna îmi spunea că nu s-a putut abține să nu zâmbească când m-a văzut prima dată și a simțit o conexiune instantanee când m-a ținut în brațe”, a declarat Jono, din West Yorkshire, pentru Mail Online. El a adăugat că a știut întotdeauna că a fost adoptat.

Dar, atingând vârsta de 20 de ani, Jono spune că este „într-un loc foarte bun în viață” și a început să se gândească în mod natural la părinții săi și, în cele din urmă, a decis să-i găsească și să-i contacteze. După ce a vorbit cu agenția de adopție, care a putut să-i împărtășească înregistrările, a trimis o scrisoare în care era deschis pentru o întâlnire.

„Două săptămâni mai târziu, am primit o scrisoare înapoi în care era scris: În ceea ce privește acest subiect, nu dorim niciun contact și încercările ulterioare vor fi ignorate”, scrisoarea a fost semana de ambii părinți, a spus Jono.

„M-a durut, dar am mers mai departe cu sprijinul pe care l-am avut în jurul meu și mentalitatea pe care o aveam, am continuat o viața plină de iubire”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.