Un vânător a fost ucis de cerbul pe care îl împușcase. Ce greșeală a făcut

cerb
iStock

Un vânător din statul american Arkansas a murit după ce a fost atacat de un cerb pe care tocmai încercase să-l ucidă, informează vineri BBC.

Thomas Alexander, în vârstă de 66 de ani, era la vânătoare în apropierea munţilor Ozark, când a împuşcat un cerb şi l-a văzut prăbuşindu-se, transmite Agerpres.

Presupunând că animalul era mort, bărbatul s-a dus să verifice cadavrul - moment în care cerbul s-a ridicat şi l-a atacat.

Vânătorul a reuşit să-şi apeleze soţia, care a sunat la serviciile de urgenţă, însă bărbatul a fost declarat mai târziu mort la spital.

Keith Stephens, din cadrul Comisiei pentru Vânat şi Pescuit din Arkansas, a declarat presei locale că moartea lui Alexander este "unul dintre cele mai ciudate lucruri care i s-au întâmplat" în cariera sa de 20 de ani.

Citește și
elefant, pui, Mike Jines, vanatoare,
Ţara care a dat liber la vânătoarea de elefanţi. Motivul invocat de autorităţi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Nu ştiu cât a lăsat [cerbul] acolo, dar s-a dus să-l verifice pentru a se asigura că este mort", a povestit Stephens. „Şi, evident, nu era".

Potrivit acestuia, paramedicii au încercat să-l transporte pe vânător la spital cu un elicopter ambulanţă, însă "din păcate, bărbatul a încetat să respire înainte de a fi aşezat în elicopter, astfel încât elicopterul nu s-a putut înălţa din cauza eforturilor de a-l resuscita".

Stephens a adăugat că va fi făcută o examinare post-mortem pentru a determina cauza exactă a decesului, însă "medicii au remarcat pe corpul victimei prezenţa unor răni provocate probabil de coarnele animalului".

Comisia menţionată a demarat căutarea animalului rănit.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Apel pentru a ne salva simbolul național. Un vânător are voie să ucidă zilnic 50 de păsări
Apel pentru a ne salva simbolul național. Un vânător are voie să ucidă zilnic 50 de păsări

"Salvați simbolul naţional, ciocârlia!'' Este apelul disperat făcut de organizaţiile de mediu, după ce România a rămas una dintre puţinele ţări europene în care se mai vânează aceste păsări.

Ţara care a dat liber la vânătoarea de elefanţi. Motivul invocat de autorităţi
Ţara care a dat liber la vânătoarea de elefanţi. Motivul invocat de autorităţi

Botswana a decis, după 5 ani de embargou, să permită din nou vânarea elefanţilor

Vânător rănit grav după ce ursul pe care l-a împușcat a căzut peste el
Vânător rănit grav după ce ursul pe care l-a împușcat a căzut peste el

Incident neobișnuit pentru doi vânători din Alaska, care au împușcat un urs negru.

Barbat impuscat din greseala la o partida de vanatoare, in Suceava. Arma unui coleg s-ar fi descarcat accidental in picior
Barbat impuscat din greseala la o partida de vanatoare, in Suceava. Arma unui coleg s-ar fi descarcat accidental in picior

O partida de vanatoare, organizata legal in judetul Suceava, s-a incheiat la spital pentru un barbat in varsta de 61 de ani.

Un cioban a fost impuscat pentru ca a incercat sa-si apere cainii!
Un cioban a fost impuscat pentru ca a incercat sa-si apere cainii!

Totul s-a intamplat in Bistrita Nasaud. Ciobanul a fost ranit de un vanator care, dupa incident, a dat apoi bir cu fugitii si nu a mai fost de gasit.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.