Un sucevean a dat de 9 ori într-un an examen pentru permisul auto. Ce a făcut în cele din urmă

Un ieșean l-a luat la bătaie pe polițistul care tocmai l-a picat la examenul pentru permisul auto
Agerpres

Un bărbat din Suceava a dat de 9 ori într-un an examenul pentru permis auto, iar în județ sunt examinatori care pică și 80% dintre candidați. S-a ajuns astfel chiar și la sesizări către prefect, din cauza intransigenței examinatorilor.

Un bărbat din Suceava a dat de 9 ori într-un an examenul pentru permis auto, iar în județ există examinatori care pică și 80% din candidați, a declarat prefectul Alexandru Moldovan, potrivit Monitorul de Suceava.

Practic, examenele pentru permis au devenit atât de grele, încât oamenii au reclamat situația la prefectură.

Prefectul a spus că a primit sesizări că „la nivelul unor examinatori ar exista o anumită atitudine mai rigidă”, însă în urma verificărilor aceste sesizări nu s-au confirmat. Cu ocazia acestei analize s-a constatat și că unul dintre candidați a dat examen de nu mai puțin de 9 ori într-un an, până când a promovat și a obținut permisul de conducere.

Promovabilitate de maxim 33%

La examinările organizate în celelalte orașe din județ au fost săptămâni cu promovabilitate de 27,19-33,06%, ceea ce înseamnă foarte puțin.

Citește și
acc
Ce a putut să facă o femeie în timpul examenului auto. Mașina a ajuns într-un stâlp de iluminat, apoi s-a răsturnat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prefectul a subliniat că procentul de accidente rutiere, inclusiv de accidente grave, la nivelul județului Suceava este foarte ridicat și va explica acest lucru la discuțiile cu reprezentanții școlilor de șoferi.

Păstrăm aceeași atitudine extrem de atentă în ceea ce privește verificarea candidaților. Vom avea discuții cu reprezentanții școlilor de șoferi, cu poliția rutieră, să vedem cum putem îmbunătăți acest procent”, a declarat Moldovan.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce s-a întâmplat cu tânărul testat pozitiv cu aparatul DrugTest în timpul examenului pentru permisul auto
Ce s-a întâmplat cu tânărul testat pozitiv cu aparatul DrugTest în timpul examenului pentru permisul auto

Caz bizar la un examen pentru permisul auto în Cluj-Napoca. Un tânăr de 20 de ani a fost prins cu un pliculeț în care ar fi fost găsite urme de droguri.  

Ce a putut să facă o femeie în timpul examenului auto. Mașina a ajuns într-un stâlp de iluminat, apoi s-a răsturnat
Ce a putut să facă o femeie în timpul examenului auto. Mașina a ajuns într-un stâlp de iluminat, apoi s-a răsturnat

În Argentina, un examen auto în poligon s-a încheiat cu un accident spectaculos.

Accident în timpul examenului pentru permisul auto, în Brăila. Polițistul și o martoră au ajuns la spital
Accident în timpul examenului pentru permisul auto, în Brăila. Polițistul și o martoră au ajuns la spital

Accident grav în centrul orașului Brăila, după ce o mașină, în care un elev tocmai dădea examenul pentru obținerea permisului de conducere, a intrat pe contrasens.

Un bărbat a condus singur până la locul unde trebuia să susțină examenul auto. Polițiștii au rămas total surprinși
Un bărbat a condus singur până la locul unde trebuia să susțină examenul auto. Polițiștii au rămas total surprinși

Un bărbat din Germania s-a ales cu dosar penal după ce a condus până la locul unde trebuia să susțină examenul auto.

Un tânăr a mers să dea examenul auto, după ce a consumat trei tipuri de substanțe interzise
Un tânăr a mers să dea examenul auto, după ce a consumat trei tipuri de substanțe interzise

Un tânăr de 24 de ani din Zalău și-a forțat norocul la examenul de conducere și în loc de permis s-a ales cu dosar penal. Candidatul s-a urcat la volan, chiar lângă polițist, după ce a consumat substanțe interzise.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.