Un pacient de 47 de ani a murit în timp ce era internat la Psihiatrie, în Botoșani. Ce iau în calcul polițiștii

×
Codul embed a fost copiat

Moartea unui pacient, în Botoșani, a ajuns în atenția Poliției. Un bărbat de 47 de ani s-a stins în timp ce era internat la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean.

În dosarul penal deschis, anchetatorii iau în calcul și posibilitatea ca decesul să fi survenit în urma unei greșeli medicale.

Bărbatul care a murit era internat de saptămâna trecută în secția exterioară de Psihiatrie, în urma unui sevraj, după consumul masiv de alcool, numit și sevraj etanolic, care se manifestă, de regulă, prin halucinații, tremurături și hipertensiune.

Într-o dimineață, cadrele medicale au văzut că el respira cu dificultate și au cerut un consult neurologic la Spitalul Județean. Starea bărbatului s-a deteriorat, însă rapid și a fost chemată Ambulanța. Când echipajul a ajuns, omul era în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvat.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și fac acum cercetări. Potrivit lor, sunt luate în calcul o moarte naturală a pacientului din cauza unor afecțiuni, dar și un posibil malpraxis.

Citește și
Slatina
Pacienți intoxicați într-un incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina. Cum a pornit focul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Se fac verificări pentru a se stabili dacă pacientul nu a fost cumva sedat prea puternic de către medici, iar asta să îi fi adus sfârșitul.

Și unitatea medicală face o anchetă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lipsa cafelei poate duce la sevraj, dar oamenii de știință au găsit o cale de a scăpa de acesta
Lipsa cafelei poate duce la sevraj, dar oamenii de știință au găsit o cale de a scăpa de acesta

O cafea e cea mai la îndemână soluție dacă ești deja în sevraj și te confrunți cu dureri de cap, stare de iritabilitate și oboseală. Dar dacă vrei să micșorezi doza sau chiar să renunți la cafea, cum procedezi?

Pacienți intoxicați într-un incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina. Cum a pornit focul
Pacienți intoxicați într-un incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina. Cum a pornit focul

Un incendiu a izbucnit la Spitalul Județean Slatina, unde erau internați 36 de pacienți. Șase persoane s-au intoxicat cu fum. Focul a pornit de la un pacient cu sevraj, izolat, care a aprins cu o brichetă lucrurile din jur.

Gestul cumplit făcut de un bărbat în sevraj etilic, internat la sanatoriul TBC Moroieni
Gestul cumplit făcut de un bărbat în sevraj etilic, internat la sanatoriul TBC Moroieni

Incident grav miercuri dimineață la Sanatoriul TBC Moroeni, Dâmbovița, unde un bărbat aflat în sevraj alcoolic s-a aruncat de la etajul 1 al clădirii și și-a pierdut viața.

Cum s-a produs atacul de la Săpoca, soldat cu 4 morți și 9 răniți. Autorul era în sevraj etilic
Cum s-a produs atacul de la Săpoca, soldat cu 4 morți și 9 răniți. Autorul era în sevraj etilic

Un incident şocant s-a petrecut duminică dimineaţă la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca, judeţul Buzău.

Tot mai multe românce, dependente de alcool. Statistică îngrijorătoare în rândul femeilor educate
Tot mai multe românce, dependente de alcool. Statistică îngrijorătoare în rândul femeilor educate

O statistică îngrijorătoare apare în rândul femeilor care consumă alcool. Numărul dependentelor a crescut cu 20% faţă de anii trecuţi şi sunt tot mai multe tinere, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.