Un copil de 2 ani a murit după ce mama sa l-a abandonat în mașină ca să meargă la o petrecere

Caleb
Facebook / Ashley Howard

O tânără de 21 de ani din SUA a fost condamnată la închisoare după ce și-a abandonat fiul de 2 ani în mașină ca să meargă la o petrecere. Copilul a intrat în hipertermie din cauza caniculei și a murit două zile mai târziu, la spital,

Ashley Howard, din statul Montana, a primit, luni, o pedeapsă de 20 de ani de închisoare după ce a fost găsită vinovată pentru moartea fiului său. Când au dat sentința, judecătorii au ținut cont de fatul că femeia a petrecut deja doi ani în spatele gratiilor, relatează people.com.

Tragedia a avut în vara anului 2018, când Ashley avea 18 ani. Tânăra l-a lăsat pe băiatul de numai 2 ani în mașină în seara de 25 iunie, în fața casei unei prietene, unde a mers la o petrecere. Abia a doua zi în jurul orei locale 13:00 ea a mers să își ia fiul din mașină, însă l-a găsit inconștient, acoperit cu o pătură. Băiatul intrase în hipertermie, după petrecuse 14 ore într-o căldură extremă.

Ea s-a grăbit să își ducă fiul la spital, unde medicii au stabilit că băiatul avea o temperatură a corpului de aproape 42 de grade. Băiatul a murit două zile mai târziu, la spital.

Citește și
Copilul supererou
Un copil bolnav de leucemie, din California, a primit cadou o căsuță secretă, de supererou
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Mi-e greu să spun că mi-am ucis fiul, pentru că nimeni nu vrea să fie motivul pentru care copilul lor nu mai este aici. Mi se face dor de el în fiecare zi. Știu că mereu o să îl iubesc și mereu îmi va fi dor de el”, a declarat tânăra în fața instanței.

Tatăl copilului, nu a fost prima dată când tânăra și-a abandonat fiul în mașină. Același lucru s-a mai întâmplat de cel puțin trei ori până să aibă loc tragedia.

Judecătorii au decis că în ciuda vârstei fragede pe care o avea la acea vreme, Ashley a acționat iresponsabil și au condamnat-o la 20 de ani de închisoare, pedeapsă pe care o va executa la Închisoarea de Femei din Montana.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un copil de 13 ani a murit, după ce a căzut de la balcon în timp ce își scria temele. Reacția părinților
Un copil de 13 ani a murit, după ce a căzut de la balcon în timp ce își scria temele. Reacția părinților

Un copil de 13 ani din New York a murit, după ce a căzut de la balcon, în timp ce își făcea temele.

Un copil bolnav de leucemie, din California, a primit cadou o căsuță secretă, de supererou
Un copil bolnav de leucemie, din California, a primit cadou o căsuță secretă, de supererou

Un cartier dintr-un orășel californian are propriul său supererou. Este vorba despre un băiețel de șapte ani, diagnosticat cu leucemie.

Un cuplu și-a numit fiica după o companie care furnizează internet pentru a avea WiFi gratuit timp de 18 ani
Un cuplu și-a numit fiica după o companie care furnizează internet pentru a avea WiFi gratuit timp de 18 ani

Un cuplu i-a pus numele copilului după o companie care furnizează internet, pentru a avea acces gratuit timp de 18 ani la net, scrie LadBible.

Un autocar plin cu oameni și o dubă s-au ciocnit în Argeș. Opt persoane sunt rănite
Un autocar plin cu oameni și o dubă s-au ciocnit în Argeș. Opt persoane sunt rănite

Opt persoane, între care un copil, au fost rănite într-un accident produs sâmbătă dimineaţă pe drumul naţional 7, în judeţul Argeş, după ce autocar în care se aflau 30 de pasageri şi o dubă în care se aflau şapte persoane s-au ciocnit.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.