Un bărbat din Suceava, arestat după ce și-a lovit unchiul cu mașina. L-a dus acasă și a murit după 2 zile

Politie
Shutterstock

Un bărbat a fost arestat, după ce şi-a lovit unchiul cu maşină, iar apoi l-a dus acasă fără a-i acorda îngrijiri medicale, acesta murind după două zile.

Un bărbat din judeţul Suceava a fost arestat pentru 30 de zile, după ce şi-a lovit unchiul cu maşina, iar apoi l-a transportat acasă şi, deşi victima se afla în stare gravă, nu i-a acordat îngrijiri medicale, abandonând-o. Bărbatul rănit a murit două zile mai târziu, transmite News.ro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pe data de 5 ianuarie, în jurul orei 19.30, un bărbat conducea o autoutilitară, iar la un moment dat a lovit un bărbat care se deplasa pe marginea drumului.

Şoferul a luat persoana rănită în autovehicul, iar în acel moment şi-a dat seama că bărbatul rănit este unchiul său şi l-a dus acasă.

„Deşi victima prezenta leziuni grave care nu-i permiteau deplasarea, având membrele inferioare fracturate, şi cunoştea că aceasta locuieşte singură, a lăsat-o fără supraveghere, fără a-i acorda minime îngrijiri medicale. Urmare a acţiunii inculpatului şi a imposibilităţii de a se interveni pentru salvarea vieţii victimei, aceasta a decedat la data de 7 ianuarie”, a transmis, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Citește și
Masina politie
VIDEO. O mașină de poliție a intrat într-un grup de oameni și a rănit mai multe persoane
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Bărbatul a fost arestat preventiv pe data de 26 ianuarie pentru comiterea infracţiunii de omor.
 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un TIR a lovit mortal un bărbat care mergea pe marginea drumului
Un TIR a lovit mortal un bărbat care mergea pe marginea drumului

Un om a murit, iar doi sunt grav răniţi în urma a două accidente cu legătură între ele, pe Drumul Naţional 71, în judeţul Dâmboviţa.

VIDEO. O mașină de poliție a intrat într-un grup de oameni și a rănit mai multe persoane
VIDEO. O mașină de poliție a intrat într-un grup de oameni și a rănit mai multe persoane

Un incident șocant a fost surprins la o cursă ilegală de maşini în Statele Unite. Un poliţist a intrat cu autospeciala într-un grup de tineri şi a rănit mai multe persoane.

În ce stare se află activistul Daniel Bodnar, rănit grav într-un accident rutier
În ce stare se află activistul Daniel Bodnar, rănit grav într-un accident rutier

Sora lui Daniel Bodnar, care este medic în Cluj, a postat în cursul zilei de sâmbătă un mesaj emoționant despre starea de sănătate a fratelui. 

Un șofer a lovit un bărbat apoi l-a dus acasă și l-a pus în pat, ca să pară că a murit de moarte bună
Un șofer a lovit un bărbat apoi l-a dus acasă și l-a pus în pat, ca să pară că a murit de moarte bună

Un șofer din județul Suceava a fost reținut și urmează să fie dus în instanță cu propunere de arestare preventivă după ce a lovit mortal cu mașina un bărbat, iar apoi a încercat să-și ascundă fapta ducându-l pe acesta acasă.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.