Un bărbat din Satu Mare a murit, după ce a așteptat autobuzul în stație pe o căldură sufocantă

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce aștepta autobuzul ziua, în amiaza mare, pe o căldură insuportabilă, un bărbat de 64 de ani din Satu Mare a căzut ca secerat în stație.

Trecătorii au sărit în ajutorul lui până când a ajuns acolo și ambulanța. Din nefericire, omul a intrat în stop cardio-respirator și manevrele de resuscitare nu au avut efect.

Pe o căldură sufocantă, de peste 32 de grade Celsius, bărbatul aștepta în stația de autobuz într-un cartier din Satu Mare când dintr-o dată s-a prăbușit la pământ. Oamenii din jur au reacționat imediat. Au sunat rapid la 112 și au încercat să îl ajute. Totul a fost însă în zadar, bietul om nu a mai putut fi salvat.

Medicii nu exclud și alte cauze medicale. Necropsia urmează să stabilească exact cauza decesului. Specialiștii îi sfătuiesc, în special pe bătrânii cu afecțiuni cronice, să evite să iasă din casă la orele amiezii, să nu întârzie în locurile aglomerate sau expuse razelor necruțătoare ale soarelui.

Joi, de la ora 16, după o căldură sufocantă, a intrat în vigoare un cod portocaliu de vijelii, grindină și descărcări electrice pentru zece județe din vestul și nord-vestul țării, inclusiv Satu Mare.

Citește și
canicula
Caniculă în aproape toată ţara. Indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cod galben de caniculă în 30 de judeţe şi Bucureşti. Avem și avertizări de vijelii și grindină
Cod galben de caniculă în 30 de judeţe şi Bucureşti. Avem și avertizări de vijelii și grindină

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări, joi, de caniculă, dar și de vijelii și grindină.

Caniculă în aproape toată ţara. Indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic
Caniculă în aproape toată ţara. Indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, valabile miercuri şi joi în 34 de judeţe, unele zone fiind afectate total, iar altele parţial.

Caniculă în 29 de județe și în București, până miercuri. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade
Caniculă în 29 de județe și în București, până miercuri. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de caniculă, valabile marţi şi miercuri în total în 29 de judeţe şi Municipiul Bucureşti.

Atenționare de călătorie în Spania. Coduri roşu, portocaliu şi galben de caniculă şi vânt
Atenționare de călătorie în Spania. Coduri roşu, portocaliu şi galben de caniculă şi vânt

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei că Agenţia meteorologică locală - AEMET a emis, pentru, luni şi marţi, mai multe coduri roşu, portocaliu şi galben de caniculă şi vânt.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.