Un activist, amenințat cu bătaia de o primăriță dintr-o comună din Constanța. Reacții din ambele tabere

×
Codul embed a fost copiat

Scandal și amenințări cu bătaia în comuna Cumpăna din Constanța! Cel vizat ar fi un activist civic, iar cea care l-ar fi intimidat astfel este chiar primărița din localitate.

În timp ce bărbatul a depus plângere la poliție și susține că nu se simte în siguranță, femeia declară că totul este scos din context. Unele scene au fost înregistrate audio și acum sunt la dosarul polițiștilor.

Cel vizat este un activist care critică administrația locală din Cumpăna. Bărbatul a mers cu înregistrarea la poliție și susține că nu se simte în siguranță după ce ar fi primit amenințări chiar de la primăriță.

Nicolae Nicărel: „Mai exact să mă aștepte consilierul ei personal să mă aștepte la un colț întunecat si să îmi dea una și să mă lase acolo. Nu mă simt în siguranță vă dați seama, îmi este teamă să mai ies pe stradă mă uit întotdeauna chiar și în spate peste tot”.

Reporter: Care este motivul acestor amenințări din punctul dumneavoastră de vedere?

Citește și
gabriel schiopu, box
VIDEO. Campion național de box, lovit cu pumnul în față de un antrenor, înaintea festivității de premiere
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nicoale Nicărel: Deranjez administrația locală, sunt prea vocal pentru ei critic prea mult.

Mariana Gâju, primar comuna Cumpăna: „Mă adresam ca și formulă și figură de stil colegilor căruia îi ceream să nu raspundă pe rețelele de socializare nicicum decât în termeni civilizați. Extras din context, pur și simplu extras din context, arată că era o formă de amenințare. Nicicum nu mi-am permis niciodată să ameninț să jignesc un locuitor al comunei. Nu las decât instanțele de judecată sau specialiștii în domeniile respective să analizeze”.

Inspectoratul Județean de Poliție Constanța admite că a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO. Reportajul Rai 1 despre scandalul cu Șoșoacă. Senatorul
VIDEO. Reportajul Rai 1 despre scandalul cu Șoșoacă. Senatorul "no vax", în principala presă italiană

Televiziunea Rai 1 a difuzat, luni seara, reportajul despre vaccinarea din România, în care a inclus și imagini din timpul altercației dintre jurnaliștii italieni și senatorul Diana Șoșoacă.

VIDEO. Campion național de box, lovit cu pumnul în față de un antrenor, înaintea festivității de premiere
VIDEO. Campion național de box, lovit cu pumnul în față de un antrenor, înaintea festivității de premiere

Un campion național de box a fost lovit ca într-o bătaie de stradă de un fost antrenor al lotului României. Scenele șocante s-au petrecut la concursul pentru sportivii sub 22 de ani care se desfășoară în aceste zile la Brăila.

Bătaie în fața unui restaurant din Ploiești, pornită de un fost angajat. Care a fost motivul disputei
Bătaie în fața unui restaurant din Ploiești, pornită de un fost angajat. Care a fost motivul disputei

Încăierare ca-n filme, în fața unui restaurant din Ploiești. Protagoniști au fost patru bărbați - între care un fost angajat al localului, dat afară după ce ar fi jignit-o pe fiica patronului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.