Turiștii sunt așteptați pe pârtii în minivacanța de 1 mai. Cât ajunge să coste un skipass zilele acestea

×
Codul embed a fost copiat

Sinaia își așteaptă oaspeții cu soare și șapte pârtii de altitudine, perfect pregătite pentru schi. Cei care s-au grăbit să înceapă mica vacanță de 1 mai, se află deja la Cota 2000.

Vremea e perfectă, cu cer senin și vânt slab.

La pornirea instalațiilor, temperatura era de minus patru grade, acum s-a mai încalzit și cred că putem putem face plajă.

Cei care nu s-au săturat de schi în acest scurt sezon, găsesc aici un strat de zăpadă bine bătut, de o jumătate de metru.

Skipass-ul costă 230 de lei pentru adulți și 150 de lei, pe zi, pentru copii.

Citește și
politie 1 mai
Forțe impresionante de ordine vor supraveghea traficul, stațiunile și granițele în minivacanța de 1 Mai
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dacă sunteți mai puțin sportivi, vă rămâne varianta unei plimbări sau a unui grătar în curtea pensiunii, pentru că, în zilele următoare, chiar dacă este rece, sunt șanse mici de ploaie.

Gradul de ocupare pe Valea Prahovei este de 85%. Vilele și pensiunile sunt rezervate, dar mai puteți găsi loc la hotelurile mari, chiar și la cele cu SPA.

Prețurile pentru o cameră dublă încep de la 200 de lei și pot ajunge până la 800, dar majoritatea unităților de cazare vă vor cere să rămâneți măcar trei nopți.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Atmosferă electrizantă la „Beach Please!”, pe plaja din Costinești. Peste 40.000 de tineri au petrecut
Atmosferă electrizantă la „Beach Please!”, pe plaja din Costinești. Peste 40.000 de tineri au petrecut

Atmosferă elecrizantă, vineri noapte, pe plaja din Costinești, la deschiderea festivalului Beach Please!. Deși afară n-au fost mai mult de șase grade Celsius, peste 40.000 de tineri au dat startul petrecerilor de 1 mai.

Forțe impresionante de ordine vor supraveghea traficul, stațiunile și granițele în minivacanța de 1 Mai
Forțe impresionante de ordine vor supraveghea traficul, stațiunile și granițele în minivacanța de 1 Mai

Forțe impresionante de ordine sunt pregătite să intervină în această vacanță de 1 Mai. Ministerul de Interne a mobilizat 24 de mii de polițiști, pompieri și jandarmi care vor veghea în special stațiunile turistice de la munte și de la mare.

Mii de tineri au luat startul în minivacanța de 1 Mai și au umplut stațiunea Costinești
Mii de tineri au luat startul în minivacanța de 1 Mai și au umplut stațiunea Costinești

Mii de tineri au ajuns deja pe litoral pentru vacanța de 1 mai. S-au grăbit să ajungă la Festivalul din stațiunea Costinești. N-au avut timp să vadă că stațiunea în care tocmai au ajuns arată la fel ca în vederile părinților.

„Pe mine mă cheamă Micu și mereu mănânc mici”. Românii se pregătesc intens pentru minivacanța de 1 Mai
„Pe mine mă cheamă Micu și mereu mănânc mici”. Românii se pregătesc intens pentru minivacanța de 1 Mai

Micii nu vor lipsi de pe mese în vacanța de 1 Mai. Mulți pregătesc deja grătarele, iar magazinele de profil îi așteaptă cu modele noi pentru fripturi și mici de neuitat.  

Vacanța de 1 mai. Cei care vor să meargă la mare sau la munte cu trenul sunt sfătuiți să-și ia de acum bilete
Vacanța de 1 mai. Cei care vor să meargă la mare sau la munte cu trenul sunt sfătuiți să-și ia de acum bilete

Se apropie vacanța de 1 mai, iar cei care vor să meargă la mare sau la munte cu trenul ar trebui să-și cumpere bilete din timp. Recomandarea vine chiar de la CFR, care a anunțat că va suplimenta trenurile litoral.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.