Trei doctorițe s-au păruit la Spitalul Județean Oradea, chiar de față cu șeful de secție. De la ce a pornit scandalul

spitalul judetean oradea
Agerpres

Trei doctorițe rezidente la Secția Infecțioase de la Spitalul Județean din Oradea s-au luat la bătaie, chiar de față cu șeful lor, care a intervenit să le despartă.

 

Trei rezidente la Secția Infecțioase II din cadrul Spitalului Județean de la Oradea s-au luat la bătaie și s-au părut chiar de față cu șeful lor, scrie Bihon. Totul a pornit de la o postare pe grupul comun de WhatsApp al medicilor din spital.

S-a ridicat tonul, unul de la altul, de la un mesaj. Pe urmă, s-au luat de păr, moment în care am intervenit și le-am despărțit. Pe urmă, am anunțat conducerea și urmează să se ia măsuri”, a declarat dr. Andrei Cse, șeful Secției de Infecțioase II.

S-au certat, de față cu medicul șef de secție, au țipat una la alta, pe urmă au început să se lovească”, a mai spus un martor, pentru sursa citată.

”S-a ajuns la păruială, până au intervenit medicii de pe secție”

Citește și
Crima
Și-a omorât în bătaie partenera, enervat că îi reproșase că a cheltuit mulți bani. A învelit-o cu o pătură și s-a culcat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Managerul Spitalului Județean din Oradea, dr. Gheorghe Carp, a declarat că cele trei doctorițe au fost convocate la discuții joi, 26 octombrie.

Una dintre rezidentele implicate este originară din Oltenia, una este din Maramureş, iar una e bihoreancă, din Băiţa, de lângă Nucet. Din câte am înțeles de la șeful de secție incidentul a pornit de la un mesaj trimis de una dintre ele pe grup, iar celelalte două au reacţionat cu agresivitate. S-a ajuns la păruială, până au intervenit medicii de pe secție. Le-am chemat la mine mâine dimineață și vom lua măsuri”, a precizat dr. Gheorghe Carp.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Scandal într-un liceu din Buzău: elev lovit de trei colegi mai mari. Tatăl victimei s-a luat apoi la bătaie cu agresorii
Scandal într-un liceu din Buzău: elev lovit de trei colegi mai mari. Tatăl victimei s-a luat apoi la bătaie cu agresorii

Scandal într-un liceu sportiv din Buzău, unde un elev de 15 ani susține că a fost lovit și înjurat de trei colegi mai mari. Și, în apărare, elevul și-a chemat tatăl, care s-a luat la bătaie chiar în curtea școlii cu cei trei liceeni.

Și-a omorât în bătaie partenera, enervat că îi reproșase că a cheltuit mulți bani. A învelit-o cu o pătură și s-a culcat
Și-a omorât în bătaie partenera, enervat că îi reproșase că a cheltuit mulți bani. A învelit-o cu o pătură și s-a culcat

Crimă oribilă în Bacău. Un bărbat de 52 de ani este suspectat că și-a omorât în bătaie partenera, enervat că femeia i-a reproșat că e prea cheltuitor.  

Violență extremă în Galați. O femeie a sărit din mașina în mers ca să scape de bătaie soțului. Urmarea este șocantă
Violență extremă în Galați. O femeie a sărit din mașina în mers ca să scape de bătaie soțului. Urmarea este șocantă

Scene de o violență extremă s-au petrecut într-o comună din județul Galați. Ca să scape de soțul agresiv, o femeie de 21 de ani a sărit din mașina condusă de el.  

Un australian s-a luat la bătaie cu un cangur pentru a-și salva câinele. Imaginile sunt incredibile
Un australian s-a luat la bătaie cu un cangur pentru a-și salva câinele. Imaginile sunt incredibile

"Lasă-mi câinele în pace sau o încurci!". E mesajul transmis răspicat de un australian unui cangur sălbatic, care încerca să-i înece câinele.  

Polițistul local din Arad care a ucis în bătaie un bărbat, scos din arest pentru reconstituire. Ce a decis familia victimei
Polițistul local din Arad care a ucis în bătaie un bărbat, scos din arest pentru reconstituire. Ce a decis familia victimei

Momente dureroase pentru rudele tânărului de 32 de ani, din Arad, torturat până la moarte de un polițist local.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.