Viscol puternic pe Transalpina. Se circulă în coloană, după utilajele de deszăpezire. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Transalpina, drumul dintre Novaci și Rânca, a fost din nou închis luni noapte din cauza viscolului puternic - a treia oară în ultima lună.

Vântul sufla cu aproape 100 de kilometri pe oră, iar șoseaua era acoperită imediat cu zăpada spulberată, așa că intervenția drumarilor a fost inutilă.

Tronsonul a fost închis până marți dimineață, la ora 10.00.

”Marţi, 08.02.2022, începând cu ora 10:00, s-a reluat circulaţia pe sectorul de drum Rânca şi Novaci de pe DN 67C (km 16+000 – km 34+800), pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 t, cu menţiunea că până la intrare în Rânca, între km 25-km 30, se va circula în coloană, utilajele de deszăpezire acţionând pentru a face posibilă tranzitarea zonei în regim de siguranţă”, a anunţat CNAIR.

Citește și
Zapada
Sfârșit tragic pentru un bărbat de 83 de ai din Mureș. A fost găsit înghețat, la câțiva metri de casă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Compania precizează că, în funcţie de condiţiile meteorologice, se poate lua oricând decizia închiderii drumului pentru a nu pune în pericol viaţa participanţilor la trafic.

Cei care au drum pe acolo trebuie să știe că toată zona este sub avertizare cod portocaliu până la ora 20.00.

Cum se circulă în țară marți dimineața

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe mai multe drumuri din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Vrancea se acţionează, marţi dimineaţă, pentru deszăpezire, fiind semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare abundentă.

Potrivit sursei citate, se circulă în condiţii de iarnă în judeţele Braşov (DN 1 Predeal), Covasna (DN 11 Breţcu - Oituz), Prahova (DN 1 Azuga şi Buşteni) şi Vrancea (DN 2D Tulnici - limită cu judeţul Covasna). Se acţionează pentru deszăpezire.

De asemenea, se circulă în condiţii de iarnă, fără restricţii de trafic şi cu ninsoare slabă, în judeţele Bihor (DN 75 Vârtop - Nucet), Bistriţa-Năsăud (DN 17 Pasul Tihuţa), Prahova (toate arterele rutiere, cu excepţia DN 1).

Pe autostrăzile A1 Bucureşti - Piteşti, A1 Sibiu - Deva, A2 Bucureşti - Constanţa şi A3 Bucureşti - Ploieşti, se circulă în condiţiile unui carosabil umed, fără precipitaţii, cu vizibilitate bună, valorile de trafic fiind normale, conform Agerpres.

Centrul INFOTRAFIC mai informează că, din cauza ninsorii abundente şi a viscolului, traficul rutier este oprit pe DN 67C, între localităţile Novaci şi Rânca, pe tronsonul kilometric 16-34+800 de metri, unde se acţionează pentru deszăpezire.

Din cauza vântului puternic, au fost suspendate manevrele în Bara Sulina.

Pentru reducerea riscului rutier, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi de drum, să ia în considerare că distanţa de frânare creşte pe un carosabil umed sau alunecos, să-şi asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Viscolul și zăpada au făcut prăpăd în țară. Un om a murit înghețat
Viscolul și zăpada au făcut prăpăd în țară. Un om a murit înghețat

A fost prăpăd, luni, în mai multe județe din țară aflat sub cod portocaliu de vreme severă. Zăpada căzută abundent și viscolul au creat probleme pe șosele.

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 83 de ai din Mureș. A fost găsit înghețat, la câțiva metri de casă
Sfârșit tragic pentru un bărbat de 83 de ai din Mureș. A fost găsit înghețat, la câțiva metri de casă

Bietul om se întorcea de la magazinul din sat, însă, nu a mai apucat să ajungă acasă. Probabil s-a împiedicat, a căzut, iar zăpada viscolită l-a acoperit.

O mașină în care se aflau 4 muncitori, care se îndreptau spre Cluj, s-a răsturnat pe un drum necurățat de zăpadă
O mașină în care se aflau 4 muncitori, care se îndreptau spre Cluj, s-a răsturnat pe un drum necurățat de zăpadă

Iarna revine în forță cu ninsori abundente și vânt puternic. Meteorologii au emis deja mai multe coduri portocalii și galbene de vreme rea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.