Tradiția pornită de un sculptor amator în gheață. Cum îl celebrează pe Eminescu

×
Codul embed a fost copiat

Câţiva pensionari din Galaţi au făcut din zăpadă, pentru al patrulea an la rând, bustul lui Eminescu.

 În ajunul aniversării poetului naţional, sculptorii amatori şi-au aşezat cu mândrie opera în faţa blocului şi i-au ataşat şi un steag tricolor. Pensionarii fac din pasiune, an de an, oameni de zăpadă dintre cei mai inspiraţi.

Pensionarii din Galaţi au strâns cu lăzile zăpadă şi au bătătorit-o, înainte de a lucra în grădina din faţa blocului - bustul lui Mihai Eminescu. Apoi şi-au transportat opera la intrarea în scară, să o vadă toţi trecătorii.

Sculptorul amator este Petru Darie, în vârstă de 77 de ani, care mărturiseşte că a făcut prima dată bustul poetului naţional din zăpadă în urmă cu 45 de ani, pentru fiica lui, care avea pe atunci 3 ani.

Petru Darie, sculptor amator: „Am avut momente de cădere când mă gândeam, ba, nu îmi mai reuşeşte, ce naiba am, am îmbătrânit chiar atâta de tare? Eram gata să renunţ, dar m-au încurajat şi băieţii, vecini de la scară, de-acolo."

Citește și
record cluj
Cum ar putea clujenii să doboare un record mondial, recitând versurile lui Eminescu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Avram Nicolae, vecin:Chiar ziceam, măcar de ziua lui Eminescu să dea un pic de zăpadă. Şi Doamne-Doamne ne-a ajutat, ne-a dat zăpadă, am făcut aici un soclu…"

Vecin: „Se ducea în casă, se mai uita pe internet, iar venea înapoi „nu-i bine!. Ce faci, măi, de tot te plimbi? Măi, mă duc acolo, că nu-mi iese ca lumea. Mă fac de ruşine."

Cea care îl încurajează pe domnul Darie este soţia lui, chiar dacă tot ea îi îngrijeşte, apoi, „rănile”.

Filomela Darie, soţia „sculptorului”: „Cam greu, că se plânge de dureri de mâini, de oase, de încheieturi şi i-am zis că mănâncă bătaie, dacă iar se plânge. În anii în care nu este zăpadă, este foarte trist."

Anul acesta, vecinii au adăugat creaţiei şi un steag tricolor cu mesaj simbolic.

Vecină: „Trăiască naţia română!" este salutul cu care dânsul, fiind redactor-şef la ziarul Timpul, când intră în redacţie, îşi salută colegii. Iar restul răspundeau: „Sus cu ea!"

Aceiaşi artişti amatori au creat din zăpadă şi Cuminţenia Pământului, după opera lui Brâncuşi, în urmă cu doi ani, sau busturile lui Vlad Ţepeş sau Alexandru Ioan Cuza.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Opera rock eminesciană
Opera rock eminesciană "Lucifer" are premiera in Bucuresti. Interviu cu Adrian Tăbăcaru

Pe 15 ianuarie 1850 se năștea Mihai Eminescu, cel mai cunoscut și mai iubit poet al României. Tot pe 15 ianuarie, dar în 2018, într-un club din București, are loc premiera unui concept unic în România - o creație artistică foarte curajoasa: "Lucifer".

Cum ar putea clujenii să doboare un record mondial, recitând versurile lui Eminescu
Cum ar putea clujenii să doboare un record mondial, recitând versurile lui Eminescu

Mii de oameni au stat sâmbătă răbdători la coadă ca să citească o strofă de Mihai Eminescu. Au luat astfel parte la evenimentul, intitulat ''Marea Lectura'', care ar putea duce oraşul Cluj - Napoca direct în Cartea Recordurilor.

Reacțiile elevilor după bac. Un elev vrea să își tatueze nota, iar o elevă să studieze criminologia
Reacțiile elevilor după bac. Un elev vrea să își tatueze nota, iar o elevă să studieze criminologia

Luni, absolvenții de clasa a XII-a au susținut prima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2018, cea la limba și literatura română.

Statuie a lui Eminescu, în curtea unui bloc din Craiova. Cum a ajuns acolo
Statuie a lui Eminescu, în curtea unui bloc din Craiova. Cum a ajuns acolo

În faţa unui bloc de pe bulevardul Dacia din Craiova există un bust al lui Mihai Eminescu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.