Specia care a revenit în România după 200 de ani și va ocupa toți Munții Carpați. A fost vânată până la dispariție

×
Codul embed a fost copiat

Zimbrul, animalul emblemă al Moldovei, ar putea ocupa tot arcul carpatic, așa cum se întâmpla în urmă cu două secole.  

Strategia de înmulțire a speciei a dat roade, iar zimbrii s-au adaptat și în libertate. În Parcul Natural Vânători din Neamț, de pildă, turma de zimbri numără peste 80 de pui și adulți.

Zimbrul sau bizonul european este cel mai mare animal de uscat de pe continentul european. Ultimii zimbrii liberi fuseseră vânați în Moldova și Transilvania până la extincție, la sfârșitul secolului XVIII. Acum, Parcul Național Vânători din județul Neamț este casa lor.

În 2012 au fost aduse din străinatate primele cinci exemplare și lăsate în libertate. Peste ani, animalele s-au înmulțit. Regia Romsilva le asigură hrana în sezonul rece.

Suprafața pe care se plimbă zimbrii a ajuns la 70.000 de hectare, pâna în nordul Bucovinei.

Citește și
“Fiecare kilogram de carne pe care îl consumăm azi este obținut de la animale care au consumat organisme modificate genetic”.
“Fiecare kg de carne pe care îl mâncăm este de la animale care au consumat organisme modificate genetic”. UE schimbă legea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Adrian Cătănoiu, director Parcul Natural Vânători Neamţ:Pe termen mediu, semnele sunt încurajatoare. Mă refer la creşterea pe cale naturală a efectivului".

Parcul poate fi vizitat în grup organizat. Recent, un zimbru a fost suprins în imagini intrând curios în curtea Mânastirii Petru-Vodă. În Neamț, localnicii sunt familiarizați deja cu animalele.

Localnică:Foarte frumoşi. Am impresia că-s învăţaţi cu locuitorii, nu ştiu, că apar foarte aproape de casă".

Localnic:Îi vedem o dată la lună sau la două luni, în sezonul de iarnă. Mulţi, în jur de 20-30 şi în general cu pui. Sunt o frumuseţe, multă lume se opreşte ,îi fotografiază, îi filmează".

În toată țara sunt acum 200 de zimbri care mai pot fi văzuți și în rezervația din Hațeg, în Hunedoara, Valea Zimbrilor din Brașov, sau la Bucșani, în Dâmbovița.

În ritmul actual de înmulțire, impunătoarele animale ar putea deveni o apariție obișnuită în tot arcul carpatic, în următorii 20 de ani, spun specialiștii. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiu puternic într-o localitate din Munții Apuseni, după ce un copil s-a jucat cu o brichetă pe lângă baloți de paie
Incendiu puternic într-o localitate din Munții Apuseni, după ce un copil s-a jucat cu o brichetă pe lângă baloți de paie

Un incendiu puternic a izbucnit într-o localitate din Munții Apuseni. Zeci de baloți de paie și mai multe materiale plastice depozitate în apropierea unui grajd cu animale au căzut pradă flăcărilor.

“Fiecare kg de carne pe care îl mâncăm este de la animale care au consumat organisme modificate genetic”. UE schimbă legea
“Fiecare kg de carne pe care îl mâncăm este de la animale care au consumat organisme modificate genetic”. UE schimbă legea

“Fiecare kilogram de carne pe care îl consumăm astăzi, indiferent că suntem în România, în Franța sau în Germania, este obținut de la animale care au consumat organisme modificate genetic”.

Situație șocantă la o fermă de vaci din Caraș-Severin: Animale moarte și lăsate să putrezească lângă cele vii și înfometate
Situație șocantă la o fermă de vaci din Caraș-Severin: Animale moarte și lăsate să putrezească lângă cele vii și înfometate

Situație șocantă la o fermă de vaci din Caraş-Severin. Atenţie, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional.

„Moartea a devenit inevitabilă”. Traiul este tot mai greu în Fâșia Gaza. Oamenii supraviețuiesc din hrana pentru animale
„Moartea a devenit inevitabilă”. Traiul este tot mai greu în Fâșia Gaza. Oamenii supraviețuiesc din hrana pentru animale

Oamenii care trăiesc în nordul izolat al Fâșiei Gaza au declarat pentru BBC că cei mici stau zile întregi fără hrană, în timp ce convoaiele de ajutor umanitar sunt tot mai des lipsite de autorizații de intrare.  

Emil Boc anunță că va construi un cimitir pentru animale de companie în Cluj. „Fac parte din viața noastră. Să le prețuim”
Emil Boc anunță că va construi un cimitir pentru animale de companie în Cluj. „Fac parte din viața noastră. Să le prețuim”

Primarul Clujului, Emil Boc, anunţă, că în 2024 municipalitatea va începe construirea unui cimitir pentru animale de companie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.