Sfinții Ioachim și Ana. Cine au fost și de ce sunt sărbătoriți pe 9 septembrie

Sfinții Ioachim și Ana împreună cu Arhanghelul Gavriil
Shutterstock

Sfinții Ioachim și Ana sunt sărbătoriți în fiecare an pe 9 septembrie, la o zi după Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică.  

Ioachim și Ana erau oameni simpli și milostivi cu credință în Dumnezeu, care obișnuiau să împartă averea cu cei sărmani.

Ioachim și Ana au fost căsătoriți cincizeci de ani fără să aibă copii, până când, într-o zi, Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile și i-a făcut părinți.

Sfinții Părinți (influenți teologi și scriitori creștini) au hotărât ca imediat după o sărbătoare importantă (Nașterea Fecioarei Maria) să se pomenească cei care au făcut posibil evenimentul.

Acesta fiind motivul pentru care, Sfinții Ioachim și Ana sunt sărbătoriți pe 9 septembrie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un alt exemplu este că, după Botezul Domnului din 6 ianuarie, a doua zi, Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Cine au fost Sfinții Ioachim și Ana

Potrivit scrierilor bisericești, Sfinții și drepții Ioachim și Ana au fost părinții Fecioarei Maria.

„Ținând seama că Biserica a mărturisit totdeauna că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu, căci Cel ce S-a născut din ea nu e o persoana omenească deosebită de cea dumnezeiasca, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu, putem afirma fara reținere ca Ioachim si Ana sunt bunicii lui Hristos” potrivit crestinortodox.ro.

Sfânta Ana a fost fiica preotului Matan, iar Sfântul Ioachim a fost urmașul regelui David.

În afară de Ana, Preotul Matan a mai avut două fiice: Maria, care a născut-o pe Salomeea și pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul.

Din cauza faptul că nu aveau copii, Ioachim și Ana erau priviți de poporul iudaic ca fiind blestemați.

Cu toate acestea, cei doi nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și au continuat să spere și să se roage pentru a deveni părinți.

La un moment dat, Arhanghelul Gavriil a venit la Ioachim și Ana și le-a spus că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa.

„Astfel a venit pe lume, cea care a fost, este şi va fi, fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernică ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica mântuirii noastre a tuturor, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, pe care o lăudăm în vecii vecilor” potrivit basilica.ro.

Când a împlinit trei ani, Fecioara Maria a fost dusă la templul din Ierusalim, eveniment prăznuit ca Intrarea în biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie.

Sfântul Ioachim a trecut la cele veșnice la vârsta de 80 de ani, iar Sfânta Ana a murit la vârsta de 70 de ani, la doi ani după ce Sfântul Ioachim s-a stins.

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Ioachim și Ana

Potrivit credinței, Sfinții Ioachim și Ana sunt considerați ocrotitorii familiei, și cei care le ajută pe femei să dea naștere copiilor.

Pe 9 septembrie, atunci când sunt sărbătoriți Sfinții Ioachim și Ana, oamenii respectă o serie de tradiții și obiceiuri.

De pildă, creștinii nu au voie să spele haine sau să facă curățenie și nici să mânănce pe săturate. Potrivit tradiției, Dumnezeu îi îndeamnă pe credincioși să împartă bucatelor lor cu cei sărmani.

În ziua pomenirii Sfinților Ioachim și Ana este bine ca oameni să dăruiască lucruri celor din jur, fără să aștepte să primească ceva în schimb.

Totodată, pe 9 septembrie, femeile trebuie să dea de pomană pentru sufletelor celor adormiți.

De asemenea, pe 9 septembrie se spune că nu este bine ca oamenii să se împrumute de bani, haine sau orice altceva sau să cheltuie prea mult.

Potrivit tradiției, oamenii trebuie să cumpere un cadou, oricât de mic, unui copil sărman sau chiar propriului copil, pentru cinstirea Sfintei Ana.

Tot, pe 9 septembrie, copii nu trebuie să se certe cu părinții, pentru că altfel, relația lor va avea de suferit pentru tot restul vieții.

Potrivit unui obicei din Moldova, pe 9 septembrie, femeile însărcinate care întră în biserică vor avea o naștere ușoară.

Cine sărbătorește ziua de nume pe 9 septembrie

Pe 9 septembrie se serbează persoanele care poartă numele de Ana, derivatele, Aneta, Anca, Ancuța, Anișoara, Anica, Anita, Anuța Ani, precum și numele compuse, Anamaria și Ana-Maria.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.