Sentinţa primită de un fost profesor care a molestat zeci de eleve. „Un monstru calculat”

Curtis William Payne
Washington County Police Department

Un fost profesor de muzică din Statele Unite a primit patru condamnări consecutive la detenţie pe viaţă după ce a fost găsit vinovat de molestarea a zeci de eleve pe parcursul celor 32 de ani în care a predat.

Curtis William Payne, un bărbat în vârstă de 60 de ani din Santa Clara, California, a apărut, marţi, în faţa judecătorului Jeffrey Wilcox, pentru a-şi afla sentinţa, dar şi pentru a asculta mărturiile unor victime. De asemenea, procurorul a citit scrisori ale altor victime, care fie nu au putut lua parte la termenul de judecată, fie au vrut să rămână anonime sau încă nu au împlinit 18 ani.

Payne nu a vrut să facă nicio declaraţie după cele auzite. Fiul său a cerut iertare victimelor, iar judecătorului i-a solicitat să pronunţe sentinţa maximă.

31 de fete şi femei, cu vârste cuprinse între 12 şi 41 de ani, au depus mărturie împotriva celui care a predat muzică mai bine de 30 de ani într-o şcoală din oraşul St. George.

Judecătorul Jeffrey Wilcox le-a spus acestor femei că sunt curajoase şi le-a îndemnat să caute ajutor psihologic pentru a putea trece mai uşor peste traume. Despre rudele lui Payne, el a spus că „au trăit într-o minciună” din cauza acestuia, notează St. George News.

Citește și
viol
I s-a interzis să mai predea după ce a întreținut relații sexuale cu o fostă elevă
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Wilcox s-a arătat stupefiat de modul în care conducerea şcolii a gestionat situaţia, mai ales că se ştia trecutul pătat al profesorului. Conducerea instituţiei i-a permis lui Payne să continue să predea, deşi ştia ce acuzaţii i se aduc. Astfel, Payne a putut continua să agreseze eleve, preferatele sale fiind cele de 9-10 ani.

Mama uneia dintre victime l-a numit pe fostul profesor „un rege al manipulării şi un monstru calculat”.

„Sper să-ţi trăieşti fiecare zi cu frică, aşa cum a trăit şi ea. Eşti cum nu se poate mai jos, eşti cel mai diabolic om pe care l-am cunoscut”, a mai spus ea, citată de The Spectrum.

Bunicul uneia dintre victime a susţinut în faţa instanţei că, în 2011, administratorii şcolii i-au spus că profesorul va fi anchetat pentru că i-a abuzat nepoata, numai că apoi nu s-a mai întâmplat nimic. Bărbatul a mai afirmat că, după ce a fost abuzată de Payne, nepoata lui a trecut printr-o „schimbare completă de personalitate” şi a început să se automutileze.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Fost profesor, condamnat la închisoare. Ce discuta cu elevii pe
Fost profesor, condamnat la închisoare. Ce discuta cu elevii pe "laptopul secret"

Un fost profesor din Marea Britanie a fost condamnat la închisoare după ce ar fi fost suspectat de pedofilie, pe motiv că ar fi ținut un laptop ascuns în șopronul lui pentru a conversa cu copiii.

I s-a interzis să mai predea după ce a întreținut relații sexuale cu o fostă elevă
I s-a interzis să mai predea după ce a întreținut relații sexuale cu o fostă elevă

Un profesor de științe din Marea Britanie a fost dat afară și i s-a interzis să mai predea, după ce a întreținut relații sexuale cu o fostă elevă.

O elevă de 14 ani s-a sinucis după ce a fost umilită la școală. Ce i-a spus profesorul
O elevă de 14 ani s-a sinucis după ce a fost umilită la școală. Ce i-a spus profesorul

O elevă de 14 ani din Kenya s-a sinucis după ce a fost umilită în mod repetat de către profesorul ei.

Ce le-a făcut un profesor elevilor săi pentru a nu copia. Părinții îi cer demisia
Ce le-a făcut un profesor elevilor săi pentru a nu copia. Părinții îi cer demisia

Un profesor dintr-un stat mexican le-a pus elevilor cutii de carton pe cap, pentru a-i împiedica să copieze în timpul unui examen.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.