Scrisoarea emoționantă a unei mame, redactată în memoria persoanei care i-a donat inima: „Este un miracol de Crăciun”

nicolette
Daily Mail

O mamă a redactat o scrisoare emoționantă persoanei care, anul trecut de Crăciun, i-a donat inima sa, acesta fiind „cel mai tare cadou” pe care l-a primit vreodată.

Nicolette Somers, în vârstă de 30 de ani, din Detroit, Michigan, a fost diagnosticată cu cardiomiopatie peripartum - o formă rară de insuficiență cardiacă congestivă - în luna octombrie.

Inițial, medicii au sperat că vor putea să o trateze pe Nicolette, însă, în final, i-au transmis că va fi necesar un transplant de inimă, altfel riscă să nu își mai vadă copilul crescând.

I s-a spus că așteptarea pentru transplant poate fi și de 11 luni, dar, nouă zile mai târziu, un donator a fost găsit pentru ea, operația având loc pe 20 decembrie 2020. Nicolette a petrecut următoarele trei săptămâni în spital, scrie dailymail.co.uk.

Femeia a pierdut primul Crăciun din viața fiului ei, însă filmările cu el în ținute festive au bucurat-o cât timp a fost în spital.

Citește și
În ultimii ani, infarctul apare tot mai mult la tineri. Boala de inimă de care trebuie să avem grijă
În ultimii ani, infarctul apare tot mai des la tineri. Boala de inimă de care trebuie să avem grijă
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Anul acesta, Nicolette a petrecut cum se cuvine primul Crăciun alături de soțul ei Mark și de fiul lor Beckett. Tot cu ocazia sărbătorii, femeia a redactat o scrisoare emoționantă de mulțumire adresată donatorului ei.

Nicolette nu cunoaște trecutul acestuia, dar speră să îi poată întâlni la un moment dat familia pentru a le mulțumi.

„Datorită gestului tău de a deveni un donator de organe, ai dăruit cel mai frumos cadou pe care cineva ar putea să îl primească. Mi-ai dăruit darul vieții. Datorită ție pot face parte din viața fiului meu și îi voi povesti mereu despre străinul care i-a dat mamei sale o nouă inima și i-a salvat viața. Mă gândesc la tine zilnic și sper că te fac mândru”, a scris Nicolette în prima parte a scrisorii.

„Crăciunul trecut am primit cadoul superm - darul vieții. Fără el nu aș fi putut să-mi privesc fiul crescând. Voi fi mereu recunoscătoare gestului tău și familiei tale. Ca eu să-mi pot trăi viața, altcineva a trebuit să și-o sfârșească și este atât de greu pentru mine să știu asta, dar încerc pe cât posibil să profit de toate oportunitățile pe care viața mi le oferă. Chiar s-a simțit ca un miracol de Crăciun pentru mine”, a mai scris Nicolette.

În iulie 2020, femeia a născut primul ei copil, pe Beckett, după o sarcină ușoară. În prima lună, totul părea să fie în regulă, dar în septembrie, Nicolette a început să aibă probleme de respirație.

„Îmi foloseam fiecare gram de putere doar ca să mă ridic de pe canapea - eram complet secată. Simțeam cum corpul meu renunță la mine”, a mărturisit femeia.

Aceasta a decis să meargă la medic, iar în luna octombrie a aflat care este, de fapt, problema. Cinci zile mai târziu a fost diagnosticată cu insuficiență cardiacă. În urma mai multor analize, Nicolette a fost diagnosticată cu cardiomiopatie peripartum. Medicii i-au explicat că această boală a căpătat-o în timpul sarcinii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Voluntarii lui Moș Crăciun au făcut o bucurie celor mai puțin norocoși. Darurile primite de mai mulți copii
Voluntarii lui Moș Crăciun au făcut o bucurie celor mai puțin norocoși. Darurile primite de mai mulți copii

În prag de Sărbători, oameni cu inimă mare pun mână de la mână pentru a le face o bucurie celor mai puțin norocoși.

În ultimii ani, infarctul apare tot mai des la tineri. Boala de inimă de care trebuie să avem grijă
În ultimii ani, infarctul apare tot mai des la tineri. Boala de inimă de care trebuie să avem grijă

La două-trei săptămâni după o viroză severă poate apărea o durere în piept. Se întâmplă în cazul celor tineri și arată, de obicei, infecția mușchiului cardiac.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.