Rik, un câine de urmă care a activat zece ani în Poliţia Judeţeană Buzău, s-a pensionat

ciobanesc german
Getty

Rik, un câine de urmă din cadrul Poliţiei Judeţene Buzău s-a pensionat, vineri, după 10 ani de serviciu. El va rămâne alături de cei doi poliţişti, tată şi fiu, care l-au instruit, relatează News.ro.

Câinele de urmă Rik a activat în cadrul IPJ Buzău în perioada 2012-2022.

Rik este un ciobănesc german apreciat de toţi colegii pentru faptul că nu a scăpat niciun răufăcător.

Dacă ar putea să vorbească, Rik ar povesti mândru că are în spate mulţi ani de poliţie şi a strâns în palmares zeci de reţineri. Astăzi se pensionează, dar privirea lui spune că este gata de acţiune şi pregătit să îşi însoţească partenerul, cu toate că bătrâneţea este neprietenoasă. Cu siguranţă Rik n-ar întoarce nasul în situaţia în care conductorul său ar spune “Haide, Rik!”, pentru că au făcut o pereche grozavă împreună, iar loialitatea a fost la loc de cinste”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.

După pensionare, Rik va trăi alături de agentul de poliţie Vlad Marius şi poliţistul în rezervă Vlad Costel, cei doi conductori ai săi - tată şi fiu, care l-au descoperit, l-au îngrijit şi l-au respectat ca pe un adevărat profesionist.

Citește și
caine ucraina
"Faceți cunoștință cu Patron”. Câinele folosit de salvatorii din orașul ucrainean Cernihiv pentru depistarea minelor
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

La festivitatea desfăşurată cu ocazia Zilei Poliţiei Române, şeful IPJ Buzău i-a oferit o medalie personalizată cu numele său şi anii de activitate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Un câine de pază, dacă nu are și piedică, e ca o armă”. Cum sunt pregătiți câinii pentru concursurile de dresaj
„Un câine de pază, dacă nu are și piedică, e ca o armă”. Cum sunt pregătiți câinii pentru concursurile de dresaj

Zeci de câini au participat în acest weekend, împreună cu stăpânii lor, la o competiție organizată la Gornești, județul Mureș.

"Faceți cunoștință cu Patron”. Câinele folosit de salvatorii din orașul ucrainean Cernihiv pentru depistarea minelor

Orașul Cernihiv, aflat în nordul Ucrainei, se află sub bombardament intens de la începutul invaziei ruse, iar salvatorii încearcă să își ridice moralul prin toate mijloacele.

 

O mașină a fost furată dintr-o parcare din SUA cu tot cu cățelușa din ea și chiar de lângă proprietar
O mașină a fost furată dintr-o parcare din SUA cu tot cu cățelușa din ea și chiar de lângă proprietar

O mașină a fost furată dintr-o parcare cu tot cu cățelușa care stătea pe bancheta din spate. S-a întâmplat în Statele Unite, chiar sub ochii proprietarului, un tânăr care a asistat siderat la toată scena.  

Pompierii din Illinois au salvat un câine care căzuse într-o groapă îngustă. Cum a fost găsit patrupedul
Pompierii din Illinois au salvat un câine care căzuse într-o groapă îngustă. Cum a fost găsit patrupedul

Pompierii din Illinois au salvat un căţeluşă golden retriver, care căzuse într-o groapă îngustă, adâncă de peste un metru şi jumătate, într-un parc.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.