"Regele Telefoanelor", prins în Elveția. Românul furase smartphone-uri de 100.000 euro

AFP

Un român a fost supranumit "Regele telefoanelor" în Elveția, după ce a reușit să fure peste 150 de smarphone-uri dintr-un magazin, el primind o condamnare de trei ani de închisoare pentru faptele sale.

Românul a fost condamnat de tribunalul corecțional din La Côte la 36 de luni de închisoare și interdicția de a intra pe teritoriul Elveției timp de 10 ani, scrie www.24heures.ch. El urmează să fie expulzat în România.

Bărbatul este acuzat că a comis trei furturi în același magazin din centrul orașului Nyon, într-un interval de două luni. El a reușit să sustragă 152 de telefoane mobile, a căror valoare se ridica la aproximativ 100.000 de euro.

Românul avea mai multe condamnări la activ. Potrivit sursei citate, acesta a primit șapte condamnări în Elveția, șase în România, una în Franța și una în Olanda.

Bărbatul este acuzat și că a provocat pagube într-o celulă în care a stat încarcerat, dar și de trafic de droguri și încălcarea legii imigrației.

Citește și
medic
Pedeapsa primită de medicul român din UK care le spunea pacienţilor să stea "în poziţia George Michael"
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Legătura sinistră dintre cele 39 de victime din
Legătura sinistră dintre cele 39 de victime din "camionul morţii". Anunţul făcut de un preot

Cei 39 de oameni morţi în camionul frigorifi găsit în Anglia ar fi din aceeaşi comunitate, afirmă un preot catolic din Vietnam

Pedeapsa primită de medicul român din UK care le spunea pacienţilor să stea
Pedeapsa primită de medicul român din UK care le spunea pacienţilor să stea "în poziţia George Michael"

Un chirurg român în vârstă de 60 de ani și-a pierdut dreptul de practică în Marea Britanie, în urma comportamentului nepotrivit față de pacienți.

Elevă ademenită de șoferul microbuzului școlar în casa unui prieten. Fata, găsită plină de sânge pe stradă
Elevă ademenită de șoferul microbuzului școlar în casa unui prieten. Fata, găsită plină de sânge pe stradă

Caz șocant la Pucioasa, Dâmbovița, unde șoferul unui microbuz școlar este acuzat că ar fi întreținut relații intime cu o adolescentă de 14 ani, care apoi a fost găsită pe stradă plină de sânge.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.