Producția de nuci a scăzut cu 30%, iar prețul s-a dublat. Ce spun producătorii

×
Codul embed a fost copiat

Toamna aceasta vom găsi mai puține nuci în piețe, și acelea vor fi mult mai scumpe. Producția a scăzut cu 30%, iar prețul este cel puțin dublu. Totuși, multe nuci românești vor lua drumul exportului.

Chiar și așa, rămânem pe primul loc în clasamentul producătorilor de nuci din Uniunea Europeană.

„Acesta e un nuc cu un fruct de calibru mare, coaja, la fel, se desface foarte ușor, asta am putea spune că este una dintre cele mai productive soiuri din Transilvania” explică un producător.

Pe dealurile din satul Moișa, județul Mureș, miroase în această perioadă... a nuci. Pe o suprafață de 140 de hectare, acest soi se extinde de șapte ani. Totuși, anul acesta vine cu o recoltă mai mică. Din cauza secetei, producția s-a diminuat chiar și cu 30%, iar nucile care vor ajunge la piață, vor fi mult mai scumpe.

Radu Câmpean, producător: „Prețul miezului este în creștere, cererea se menține în continuare și prețul se va majora undeva la 50%. Anul acesta am avut anumite probleme din cauza secetei, atât producția, cât și calitatea a fost afectată. Calibrul nucilor este mai mic.”

Citește și
colindatori
Mersul cu colindul este una dintre cele mai răspândite tradiții. Colindătorii sunt considerați aducători de noroc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

România, cel mai mare producător de nuci din UE

În sat, nu există curte fără măcar un nuc. Dar şi acolo, producția este mică.

„Anul acesta nu avem, că a înghețat. Nu avem nici una pe nuc. Păi s-a făcut pe coaste, avem mai mulți” spune un localnic.

România rămâne cel mai mare producător de nuci din Europa, potrivit ultimelor date Eurostat. Numai anul trecut, aproape 61.000 de tone de nuci au ajuns la export. Cei mai mari cumpărători sunt nemții, dar nuca românească ajunge și în țările arabe. Aceștia vor plăti acum aproximativ 10 euro pentru un kilogram de miez de nucă, adică cu 50% mai mult față de anul trecut.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România, campioană la producția de nuci în UE. O mare parte pleacă în Europa și în țările arabe
România, campioană la producția de nuci în UE. O mare parte pleacă în Europa și în țările arabe

Suntem campioni la producția de nuci în Uniunea Europeană, după ce anul trecut am cules peste 60 mii de tone. O mare parte pleacă în Europa și în țările arabe.

Mersul cu colindul este una dintre cele mai răspândite tradiții. Colindătorii sunt considerați aducători de noroc
Mersul cu colindul este una dintre cele mai răspândite tradiții. Colindătorii sunt considerați aducători de noroc

Mersul cu colindul este una dintre cele mai răspândite tradiții. În seara de 23 spre 24 decembrie, copiii merg pe la casele oamenilor, cântă cele mai frumoase colinde, iar gazdele împart covrigi, mere, nuci sau bani.

Avocado, ce beneficii are și cum trebuie consumat. Sfatul specialiștilor
Avocado, ce beneficii are și cum trebuie consumat. Sfatul specialiștilor

Ficatul uman nu poate să producă grăsime polinesaturată. Deși e capabil să facă peste 2.000 de reacții chimice diferite. Dar fiecare celulă umană conține grăsime polinesaturată. Și are nevoie de aceasta. Din hrană!

Care este diferența dintre intoleranță și alergie la un aliment și cum se manifestă acestea
Care este diferența dintre intoleranță și alergie la un aliment și cum se manifestă acestea

Am intoleranță la roșii ori la nuci ori pâine? Cum pot să îmi dau seama că nu e alergie? Venim cu explicații.

Dezastru ecologic în apropiere de Snagov. O groapă de gunoi plină cu deșeuri din plastic, cunoscută de două primării
Dezastru ecologic în apropiere de Snagov. O groapă de gunoi plină cu deșeuri din plastic, cunoscută de două primării

Dezastru ecologic la doar câțiva kilometri de localitatea Snagov din Ilfov. Comisarii Gărzii Naționale au descoperit o groapă ilegală de gunoi pe mai bine de 10 mii de metri pătrați, în albia râului Ialomița, astupată cu nisip.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.